Lupescu interzice, Mitică se descurcă
Dragomir s-a folosit de calitatea de „vice” al FRF, stârnind furia lui Lupescu. Agitație mare ieri, în jurul orei 14:00, la Rex, locul unde au fost cazați tricolorii toată săptămâna. Motivul? Mitică Dragomir, care doar ce se cazase în stabiliment, în ciuda faptului că nu avea voie. Cunoscut drept un tip descurcăreț, „Corleone“ a profitat de un moment de neatenție din partea firmei de securitate, dar și de indecizia recepționerei. „Știți, nu avem voie să mai cazăm pe nimeni cât timp naționala este aici. Au exclusivitate, iar dumneavoastră nici nu sunteți pe listă”, i-a transmis aceasta. Mitică a parat imediat: „Dominișoară, eu sunt vicepreședintele federației și am voie să mă cazez oriunde, deci și aici!”. Fata a cedat, Mitică a luat repede cheia de la cameră și dus a fost! Un nou episod din războiul Lupescu – Dragomir tocmai se declanșase.
A stat vizavi de Mircea Sandu
Când a ajuns în hotel și a aflat ce se întâmplase, Lupescu a luat foc. „Ce fel de pază avem? D-aia vă plătim, să intre cine vrea în hotel?!”, a strigat federalul către agenții de pază. Luată la rândul ei în vizor, recepționera a sunat la Dragomir în cameră și l-a rugat să coboare. „Nu, nu fac asta! M-am cazat și cu asta basta! N-aveți cum să mă dați afară, e violare de domiciliu”, a contracarat Mitică. Inedit este faptul că acesta s-a cazat exact vizavi de camera lui Mircea Sandu. De altfel, Nașul l-a și calmat pe Lupescu, împreună luând decizia de a nu agita și mai rău atmosfera înaintea meciului de aseară.
Banner anti-FRF, confiscat
Un suporter a fost evacuat de pe stadion și amendat după ce a încercat să intre la tribuna oficială cu un banner care conținea un mesaj împotriva conducerii Federației Române de Fotbal. Persoana respectivă își înfășurase bucata de material în jurul taliei, dar aceasta a fost depistată și confiscată de forțele de ordine în urma controlului corporal.
Bilete, mai ieftine „la negru"
Bișnițarii care credeau că vor face bani buni de pe urma vânzării de bilete pentru meciul de aseară au rămas cu buza umflată. Cu câteva ore înainte de meci, cei care au vrut să vadă pe viu duelul românilor cu francezii au putut să-și achiziționeze tichete de acces cu 20-30 de lei mai ieftine decât au fost acestea vândute inițial la casele de bilete de la stadion.
Anelka și Gallas, la masa presei
Jucătorii francezi, în frunte cu Nicolas Anelka și William Gallas, care nu au prins lotul pentru meciul de aseară au stat la masa presei. Cei patru fotbaliști și-au găsit cu greu locuri printre reprezentanții mass-media și au trăit intens toate fazele. Altfel, spectatorii români au fost gazde primitoare pentru francezi și au aplaudat în picioare imnul de stat al „cocoșilor”.
"N-am avut nicio problemă cu Lupescu! M-am cazat, după care am mâncat cu băieții! Care e problema?" – Dumitru Dragomir, președinte LPF