Lupescu: „Sunt scârbit de ceea ce fac consilierii Capitalei în cazul Stadionului Național”
Directorul general al Federației Române de Fotbal (FRF), Ioan
Angelo Lupescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că
se simte scârbit de faptul că finalizarea construției Stadionului
Național este împiedicată de membrii Consiliului General al
Capitalei.
„Nu pot să înțeleg cum își permit acești consilieri să pună
piedici acestei construcții. Mă simt scârbit de ceea ce fac acești
consilieri. Cred că cetățenii bucureșteni sunt în asentimentul meu.
Chiar de fiecare dată trebuie să se pună anumite piedici? Nu putem
să ne jucăm și acest stadion să nu fie gata în luna mai. Stadionul
trebuie să fie terminat cu un an de zile înainte de a găzdui finala
Ligii Europa, iar până atunci să se joace 10-15 meciuri acolo,
pentru a vedea cum funcționează sistemul. Ar fi o rușine și o pată
neagră imensă nu numai asupra bucureștenilor, ci asupra întregii
țări”, a spus Lupescu.
Oficialul FRF a afirmat că primarul Capitalei, Sorin Oprescu, ar
trebui lăsat să-și ducă la bun sfârșit proiectele. „Poate
că sunt puțin subiectiv, pentru că, împreună cu comitetul local de
organizare, mă ocup de finala Ligii Europa. Nu pot să-i înțeleg pe
acești consilieri. Am început munca pentru această finală, care va
dura trei ore, încă de anul trecut, iar luna trecută nu știu dacă
am stat cinci zile acasă. Când văd hotărârile luate de niște
consilieri, care până la urmă trebuie să ne reprezinte pe noi,
bucureștenii, mi se pare total absurd și jignitor. Au fost tot
felul de oameni la Primărie, au promis, au făcut câte ceva și s-au
împiedicat de consilieri. Și Traian Băsescu, când era primar, avea
problema consilierilor și nu se făcea nimic în Bucureștiul acesta.
Acum, a venit acest doctor (n.r. – primarul general al capitalei,
Sorin Oprescu), a preluat niște proiecte și le duce la bun sfârșit.
Lăsați-l să-și facă treaba. Mi se pare josnic ca atunci când mai
este 10 la sută din acest stadion, când mai este foarte puțin până
la terminarea pasajului Basarab, să vină niște consilieri, 20-30,
nu știu câți sunt, și să schimbe totul”, a adăugat
Lupescu.
Directorul general al Federației Române de Fotbal a precizat că
toate contractele dintre UEFA și autoritățile române au fost
încheiate după ce Președinția României a garantat că Stadionul
Național va fi construit la timp: „Acești oameni (n.r. –
membrii Consiliului General al Capitalei) n-au înțeles că
contractele semnate între UEFA și noi sunt aceleași semnate între
UEFA și Guvernul României, UEFA și Primărie, între UEFA și ANAF și
între UEFA și Autoritatea Aeroportuară. Fac un apel public către
președintele Traian Băsescu. Înainte de a se semna acest contract,
președintele UEFA, Michel Platini, împreună cu Mircea Sandu au fost
la Traian Băsescu, iar el a fost cel care a dat garanția că se
poate organiza această finală în România. Președinția a garantat
pentru terminarea acestui stadion”.
Lupescu a mai spus că sportul este singurul ambasador al României
în ultimii 20 de ani. „Din ce am văzut eu în ultimii 20 de
ani, singurul ambasador pentru România care într-adevăr a făcut
ceva este sportul. Acum ce facem, punem piedici? Suntem mâhniți
pentru că am început o muncă prin care să promovăm România și
Bucureștiul. Toată lumea știe că nu suntem prea bine văzuți, dar pe
domeniul nostru sportiv încercăm să facem ceva, cu toate
scandalurile care sunt în țara aceasta. Acum stăm să depindem de
vreo 30 de consilieri. Este strigător la cer”, a declarat
oficialul FRF.
Fostul internațional român a mai afirmat că el nu știe cât costă
construirea stadionului. „Nu știu cât costă până la urmă
acest stadion. Habar nu am și nu este problema mea până la urmă.
Pentru asta sunt oameni care trebuie să răspundă și sunt autorități
care trebuie să verifice acest lucru. Din câte știu eu, acest
stadion valora aproximativ 140 de milioane de euro, apoi s-a
discutat despre acoperiș, care a fost și el aprobat ulterior. Este
prima dată când văd pe cineva care preia un proiect de la ceilalți
primari, vrea să le ducă la bun sfârșit și nu este lăsat de acești
consilieri. Este foarte deranjant”, a încheiat
Lupescu.
Sursa: Mediafax