Lupescu: „Suntem pe drumul bun! S-a format un nucleu de jucători”
România a învins în sfârșit, după o serie de trei meciuri
pierdute. Eșecurile cu Ucraina și Macedonia i-au motivat pe
jucători, care au ținut astăzi să demonstreze că valoarea echipei
naționale este cu totul alta.
Ionuț Lupescu a comentat, imediat după finalul partidei,
evoluția lui Rădoi &co. În condițiile în care oficialul FRF a
lăudat jucătorii și după eșecul de la mijlocul săptămânii, era de
așteptat să continue pe aceeași linie și după un astfel de
triumf.
„Ne-am apărat foarte bine și am și alte ocazii în afară
de golurile marcate. Sigur, mai avem mult de muncă, dar sunt
convins că suntem pe drumul cel bun. Avem jucători pe care să ne
putem baza în campania de calificare pentru Euro 2012, dar
important e ca în toamnă să evolueze pentru echipele lor și să fie
sănătoși. Până acum am avut mari probleme din acest punct de
vedere. Nu ne-a fost ușor, dar și-au dorit foarte mult să câștige
acest meci și s-au luptat în teren. Cred că există un nucleu de
jucători. Acum ne-au lipsit aproximativ 3-4 jucători. Mai avem un
test foarte imporntat, cu Turcia, în august și atunci vom ști exact
unde ne aflăm înainte de calificarile pentru CE. Acum ne mai rămâne
doar să mergem la Euro și sper să începem cu dreptul campania de
calificare”, a spus Lupescu, la DigiSport.