Luptăm până la capăt! Bogdan Stancu: „Nu am pierdut calificarea! Nu s-a văzut diferența de valoare dintre noi”

Franța – România 2-1, în meciul de debut de la Euro. În ciuda înfrângerii, tricolorii sunt încurajați de prestația bună din meciul cu țara gazdă și speră să tranșeze calificarea în optimi în meciurile cu Elveția și Albania.

Marcatorul golului României, Bogdan Stancu, spune că el și colegii săi nu au avut emoții și e convins.

Chiar dacă am pierdut, eu zic că jocul prestat în această seară ne dă încredere pentru următoarele meciuri. Normal că mi-aș fi dorit să marchez la fiecare ocazie avută, dar sper să o fac în meciurile următoare. Eu zic că nu am pierdut calificarea și putem face două meciuri bune (n.r. cu Elveția și Albania). Am văzut că aici se joacă fotbalul adevărat și ce poate să te motiveze mai mult decât atât. Franța nu ne-a speriat și nu am avut emoții. Știam că va fi greu, dar zic că nu s-a văzut diferența de valoare între noi.

Nu știu dacă a fost fault în atac la primul lor gol, nu am văzut bine. Trebuie să ridicăm capul sus și dacă vom intra cu aceeași atitudine și determinare, eu sunt convins că ne vom califica.

Nu l-am studiat pe Lloris, dar nu e prima dată când am executat un penalty„, a declarat Bogdan Stancu la Dolce Sport, imediat după meci.

Echipa națională de fotbal a Franței a câștigat, vineri, meciul cu reprezentativa României, în deschiderea Campionatului European din Franța, scor 2-1, în grupa A. Olivier Giroud a deschis scorul în minutul 57, Bogdan Stancu a egalat din penalty în minutul 65, iar Payet a marcat în minutul 89.

Au marcat: Giroud 57′, Payet 89′ / Stancu – penalty 65′.

Franța: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba (Martial 77′) – Griezmann (Coman 66′), Giroud, Payet (Sissoko 90+1′). Selecționer: Didier Deschamps.

România: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Pintilii, Hoban – Popa (Torje 82′), N. Stanciu (Chipciu 72′), B. Stancu – Fl. Andone (Alibec 61′). Selecționer: Anghel Iordănescu.

1-0: Payet centrează din dreapta, Tătărușanu iese din poartă, e expus unui duel aerian cu Giroud, are avantajul mâinilor, dar atacantul lui Arsenal reușește să înscrie.

1-1: Stanciu cade în careu după un contact cu Evra, arbitrul Kassai așteaptă puțin, apoi arată punctul cu var. Bogdan Stancu își asumă responsabilitatea, bate în stânga lui Lloris și egalează.

2-1: Dimitri Payet a preluat o pasă și a decis să șuteze de la aproximativ 22 metri. A prins șutul perfect! Mingea a trecut lângă portar și a ajuns în colțul stâng de sus.

Cartonașe galbene: Giroud 69′ / Chiricheș 32′, Raț 45′, Popa 78′.

Cartonașe roșii: -.

Arbitri: Viktor Kassai, György Ring, Vencel Toth, Tamas Bognar, Adam Farkas (toți din Ungaria) rezervă: Björn Kuipers.

Observator: Pierluigi Collina.

Arena: Stade de France, Saint-Denis; Spectatori: 80.100.

 

Publicat: 11 06. 2016, 00:21
Actualizat: 11 06. 2016, 00:22