Autorul primului gol al sârbilor, Milan Jovanovic, este extrem de mulțumit că a reușit să marcheze, după o perioadă lungă de inactivitate, datorată unei accidentări.
"Veneam după o perioadă de indisponibilitate, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să marchez. Mi-am dorit cu ardoare să înscriu și să învingem, mă bucur că s-au îndeplinit aceste lucruri. Îmi doream enorm să înscriu", a comentat Jovanovici.
Fundașul Nemanja Vidici a precizat că echipa Serbiei nu trebuie să se relaxeze după succesul cu România. "Ne așteaptă meciuri tari cu Austria, Franța și din nou România. Nimic nu este încă încheiat. Am jucat foarte bine cu România, dar acum trebuie să ne gândim la următoarele examene"
"Serbia, la un pas de Mondiale", a titrat cotidianul Press.
"Serbia a câștigat datorită tacticii lui Antici, a jucătorilor de mare valoare, a inspirației extraordinare și a puterii de luptă. Tradiția meciurilor fără înfrângere a românilor la Constanța a fost demolată. Cele două goluri ale României au fost o palidă consolare pentru gazde, care au arătat că formează o echipă de calitate", a scris sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER