„Mă țin de cuvânt și mă retrag! Simt că nu mai am ce să fac!”

Contra și Florentin Petre au anunțat că în cazul în care România nu va mai avea șanse de calificare la Mondiale, se vor retrage, pentru a le permite jucătorilor tineri să se impună.

În condițiile în care naționala mai păstrează doar șanse matematice pentru a fi prezentă în Africa de Sud, cei doi au afirmat că și-au încheiat cariera la prima reprezentativă.

Dacă fundașul dreapta și-a anunțat decizia după meciul contra Austriei, Piticul mărturisește acum că nu va mai onora eventualele convocări.

"Mă țin de cuvânt și mă retrag, pentru că naționala nu mai are șanse. Am două calificări, eu ca fotbalist cred că mi-am realizat visul. Este un moment în care eu nu mai am ce să fac. A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine la națională. Sper ca noul selecționer să ducă naționala la un nou turneu final", a spus Florentin Petre la gsptv.

 

Publicat: 09 04. 2009, 21:29
Actualizat: 09 04. 2009, 21:47