„Măcar de acum să înceapă Răzvan să revigoreze naționala! Trebuie să se renunțe la Adrian Mutu!”
Noul scandal în care a fost implicat Adrian Mutu ar putea pune
punct carierei „Briliantului” la nivel înalt. Atacantul român și-a
atras numeroase critici după acest nou incident, fostul selecționer
Emerich Ienei numărându-se printre contestatarii acestuia.
În opinia lui Ienei, selecționerul Răzvan Lucescu nu ar mai trebui
să-l mai convoce pe Mutu la echipa națională, indiferent de forma
pe care acesta o va arăta la revenirea după suspendarea dictată în
cazul „sibutramina”.
„Îmi pare așa de rău de acest băiat (n.r. fotbalistul Adrian Mutu),
pentru că are niște calități extraordinare, dar face niste gafe
impardonabile. Poate că e influențat de cineva sau o fi băut și
face scandal sub influența alcoolului. Are ce are cu ospătarii, că
l-a mai bătut pe unul, la Constanța. Este caz penal ce a făcut el.
Pierdem un jucător care încă mai putea să fie de folos pentru
echipa noastră națională. La o asemenea atitudine, trebuie renunțat
la el. Măcar de acum să înceapă Răzvan să revigoreze echipa
națională, pentru că se pare că mai avem doar șanse mici să ne
calificăm la Campionatul European din 2012. Are 30 de ani și mai
are și niște necazuri cu banii pe care trebuie să îi plăteasca la
Chelsea. Și eu i-am așteptat extraordinar revenirea pe teren,
speram să aibă ambiție să joace, să arate că are valoare și că
poate să ajute echipa națională„, a declarat Emerich Ienei
la Sport Total FM.