Maghiarii spun că ne-au făcut cine suntem:** „Am contribuit decisiv la evoluția fotbalului românesc!” Patru jucători convocați acum de Pițurcă puteau juca pentru Ungaria

Dincolo de frecușurile xenofobe care marchează zilele dinaintea meciului direct dintre Ungaria și România, jurnaliștii maghiari încearcă să distragă atenția de la problemele colaterale fotbalului și să se concentreze pe punctele comune pe care cele două popoare le-au avut de-a lungul istoriei în acest sport. Și nu sunt puține, fapt care îi determină pe vecini să afirme: „Putem spune că am contribuit decisiv la evoluția fotbalului românesc”.

Cotidianul Nemzeti Sport amintește cum, în istoria fotbalului românesc, o serie de rezultate mari au fost obținute cu echipe ce aveau în componență jurcători de etnie maghiară și amintesc aici numele lui Iuliu Bodola, Ștefan Dobay, Iuliu Baratky, Iosif Petschovschi sau Emerich Dembrovski. Mai mult, aceștia amintesc și de un meci disputat între Ungaria și România pe 6 iunie 1948, câștigat de vecinii noștri cu 9-0 și la capătul căruia Petschovschi mărturisea că știa că echipa sa pierduse la doar 7 goluri diferență. Atunci, „tricolorii” păreau o prelungire a echipei adverse: Marcu – Ritter, Paul, Farmati – Bacut, Petschovschi – Incze II, Marian, Bonyhadi, Bartha, Dumitrescu.

Sursa citată mai scrie și despre contemporanii Ladislau Boloni și Emerich Ienei, doi dintre oamenii care au contribuit decisiv la cel mai mare succes al fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Jurnaliștii de la Nemzeti amintesc faptul că Boloni a plecat la Sporting Lisabona în 2001, chiar înainte ca naționala României să joace împotriva Ungariei, fiind înlocuit de Hagi pe banca tehnică. Maghiarii susțin că acesta ar fi declarat că decizia ar fi fost luată din patriotism față de țara vecină: „Am vrut să demonstrez că sunt un bun ungur, mai ales că și familia mi-o ceruse. Echipa era deja creată. Mereu vor exista tensiuni între cele două țări”. În aceeași perioadă, consulatul de la Cluj fusese devastat, iar mașina Volvo a lui Ienei vandalizată, amintesc cei de la Nemzeti.

După atâtea episoade, maghiarii încearcă să întoarcă fenomenul în favoarea lor, prin momirea mai multor juniori români la echipele din Ungaria, acolo unde s-a investit masiv în ultimii 10 ani în centrele dedicate fotbalului juvenil. În urmă cu aproape un an, în presa de la Budapesta s-a scris și despre tentativele eșuate ale ungurilor de a aduce în naționala lor fotbaliști cu origini maghiare, patru dintre ei fiind în acest moment selecționați de Victor Pițurcă pentru meciul de vineri și pentru cel de marți, cu Olanda. Este vorba despre steliștii Vlad Chiricheș, Florin Gardoș și despre fostul dinamovist Gabriel Tamaș, dar și de golgheterul lui Angers, Claudiu Keșeru.

Publicat: 21 03. 2013, 11:35
Actualizat: 21 03. 2013, 11:36