Mai buni cu rezervele

Nu știm dacă lui Pițurcă i-a trecut vreodată prin cap că între Franța și Muntenegru există asemănări, dar la cum au arătat primele douăzeci de minute, noi sigur ne-am gândit la asta.

De ce? Pentru că abia înființata națională a Muntenegrului ne-a dat fiori pe șira spinării în debutul partidei. Nici nu se așezaseră ai noștri în ghete, când Vucinic l-a pierdut pe drum pe Tamaș, a cărui soluție a fost faultul din postură de ultim apărător, ceea ce la Euro i-ar fi adus cu siguranță cartonașul roșu. Penalty. Lobonț a intuit însă și a apărat șutul, reabilitând echipa. Tricolorii au încercat să pună stăpânire pe joc, dar Mutu a tras afară din lovitură liberă (6). Tot el a deschis scorul, șutând cu stângul de la 16 metri, fără speranțe pentru portarul Bozovic (15). Imaginea României din prima repriză a fost neconcludentă. Gafe în apărare, în special pe partea stângă, nesincronizare între fundașii centrali, lipsă de consistență la mijloc, sclipiri doar la Mutu, Marica neinspirat și exemplele pot continua. Concluzia: destul de mult sub așteptări.

Jocul s-a schimbat după pauză, când au intrat cei cu șanse mai mici de a prinde un loc de titular la turneul final. De aici, poate și determinarea rezervelor. În zece minute scorul a ajuns 3-0. Ghionea (49), cu capul după un corner și Dică (55) cu o execuție elegantă din careu, au majorat diferența. La adăpostul unui scor confortabil, ai noștri au vrut să se despartă plăcut de casă și au făcut spectacol combinând frumos și ratând ocazie după ocazie.

Între două pase din prima și o deviere subtilă, Dică a punctat din nou din afara careului, închizând tabela. Ocazii au mai fost, dar tricolorii le-au irosit cu nonșalanță, lăsându-ne să ne întrebăm: cu cine jucăm la Euro? Cu titularii care au cam „sărit coarda“ sau cu rezervele care „au mâncat gazonul“.

"Am jucat cu teamă pentru că ne-a fost frică de accidentări. La Euro va fi însă altfel" – Florentin Petre, mijlocaș România

Publicat: 01 06. 2008, 00:25
Actualizat: 01 06. 2008, 02:20