Marcel Răducanu mătură cu Florinel Coman, starul lui Gigi Becali, după prestația jalnică din Elveția – România 2-2: „Mbappe de România nu a arătat nimic! Îi mușcă mingea”
Marcel Răducanu (68 de ani), fostul mare fotbalist al Stelei, i-a criticat pe jucătorii României, după remiza cu Elveția.
Marcel Răducanu mătură cu Florinel Coman, starul lui Gigi Becali, după prestația jalnică din Elveția – România 2-2
Meciul dintre Elveția și România s-a jucat luni seară, în cadrul rundei a patra a preliminariilor pentru EURO 2024, pe Stadionul „Swissporarena” din Lucerna, și s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după golurile marcate de către Zeki Amdouni, în minutele 28, respectiv 41 și, pentru tricolori, Valentin Mihăilă, în minutele 89 și 90+2.
După această partidă, Marcel Răducanu i-a luat la țintă pe tricolorii lui Edi Iordănescu, iar printre victime s-au numărat Ianis Hagi, Nicolae Stanciu și Florinel Coman.
„Mulțumit nu am cum să fiu. Am înțeles că la meciul cu Kosovo s-a vorbit de gazon. Ieri am avut teren biliard, bun de tot, și nu am arătat absolut nimic A fost rău. Cu toate că am jucat defensiv, Elveția a avut ocazii. Asta nu înțeleg. Ceva s-a întâmplat. Nu am ținut de minge deloc.
Mă așteptam mai mult de la Stanciu, de la Hagi. Am jucat cu Mbappe de România (n.r. Florinel Coman), care nici el nu a arătat nimic. Din toate meciurile jucate până acum nu am văzut un meci bun. S-au luat punctele cum s-au luat. Când avem mingea ne mușcă de gleznă. Să zicem că ne calificăm, cu bulan, cu noroc.
Ce facem când ajungem acolo? Mai sunt meciuri grele. Ce se așteaptă jucătorii, să-i lăudăm când evoluează catastrofal? Nu se vede nimic, o constanță, ceva. O îmbunătățire a jocului.
Nu au tupeu, nu știu să dribleze. Vrem să așteptăm o minune? Să aibă antrenorul o inspirație, să-l bage pe unu și să dea două goluri. Trebuie să joci și fotbal, nu numai cu muncă și cu astea”, a spus Marcel Răducanu, potrivit Digi Sport.
Clasamentul Grupei I după patru meciuri
1. Elveția – 10 puncte
2. România – 8 puncte
3. Israel – 7 puncte
4. Belarus – 3 puncte
5. Kosovo – 3 puncte
6. Andorra – 1 punct
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- Belarus – Elveția 0-5
- Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ROMÂNIA – Belarus 2-1
- Kosovo – Andorra 1-1
- Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- Kosovo – ROMÂNIA 0-0
- Belarus – Israel 1-2
- Andorra – Elveția 1-2
19 iunie 2023
- Elveția – ROMÂNIA 2-2
- Belarus – Kosovo 2-1
- Israel – Andorra 2-1
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus