Marele pariu al lui Florin Bratu la naționala de tineret a României: „Nici eu, nici Mutu, nici Pancu nu aveam execuțiile lui!”

Florin Bratu coach of Romania during the Friendly Match Italy-Romania u21 at the Benito Stirpe Stadium. Frosinone (Italy), November 16th, 2021,Image: 643598003, License: Rights-managed, Restrictions: * Italy Rights OUT *, Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Marele pariu al lui Florin Bratu este Louis Munteanu! Selecționerul naționalei de tineret a României crede că vârful Fiorentinei este chiar peste Adrian Mutu sau Ionel Ganea.

Tehnicianul crede că Louis Munteanu ar avea nevoie doar de ambiție pentru a fi cu adevărat un jucător de top.

Atacantul a ajuns la Fiorentina în toamna anului trecut, atunci când italienii au plătit către FC Viitorul nu mai puțin de două milioane de euro.

Florin Bratu, impresionat de Louis Munteanu: „Va fi super, dar are nevoie de ambiție!”

Florin Bratu a dezvăluit ce i-a transmis lui Louis Munteanu, care încearcă acum să devină o soluție și pentru echipa mare a Fiorentinei.

„Un jucător pe care vreau să îl câștigăm anul viitor este Louis Munteanu. A fost la mine acum, dar nu joacă la club. El este la Primavera. Apare în ultimele meci ca rezervă la prima echipă, dar încă nu joacă. Nici eu, nici Mutu, nici Pancu, nici Ganea, niciunul nu aveam execuțiile pe care le are el. I-am spus, trebuie să își dorească mai mult.

A fost și accidentat, are nevoie de ambiție și va fi super. Trebuie să se dezvolte în continuare. Are toate calitățile, are tărie de sine, e stăpân pe execuțiile lui, nu are trac, nu are frică. Probabil lipsa jocurilor l-a afectat. Eu îmi doresc să revină la nivelul pe care îl avea la Viitorul”, a spus Florin Bratu, conform GSP.

  • 500 de mii de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt.
  • 3 goluri în 21 de meciuri jucate în total pentru FC Viitorul a reușit Louis Munteanu, în Liga 1.
Publicat: 30 11. 2021, 11:36
Actualizat: 03 12. 2021, 16:19