Marica are vești bune pentru Piți!** INTERVIU „Eu pentru asta m-am apucat de fotbal!” Mesajul emoționant al atacantului

Atacantul român va fi indisponibil între patru și șase săptămâni din cauza unei probleme la menisc.

Marica a înscris cinci goluri în 14 meciuri pentru Schalke în acest sezon.

Vârful lui Schalke e acum incert pentru dubla României cu  Ungaria și Olanda, dar spune că va face tot posibilul să fie pe teren pe 22 martie, când e programată partida Ungaria – României.

Ce s-a întâmplat, Ciprian, cum te-ai accidentat?

E o problemă mai veche, de care știam și pe care nu puteam s-o evit. Am operat de menisc la piciorul ăsta la 18 ani, când jucam la Șahtior. Atunci, pentru că eram prea tânăr și organismul încă se dezvolta, doctorii mi-au cusut meniscul și m-au anunțat că o să mă țină 5-7 ani. M-a ținut 9. Însă uzura și-a făcut ușor, ușor simțită prezența și s-a rupt treptat. În ultimii doi ani am tot avut probleme cu el, dar am forțat, am tras de el până când, alaltăieri, la antrenament, a cedat li a necesitat intervenția chirurghicală. Medicii mi-au spus că voi fi nevoit să stau departe de terenul de joc între 4 și 6 săptămâni. Dacă recuperarea va decurge normal într-o săptămâna ar trebui să încep alergările.

În timp ce tu te aflai la Augsburg, la clinică, un alt român semna actele cu fostul tău club, VfB. 

Da, știu, despre Maxim e vorba. Mă bucur pentru el și îi urez: „Bun venit în Bundesliga!”. De asemenea, îi urez baftă multă și prietenului meu, Marius Niculae, la Sporting Lisabona. Mă bucur mult pentru el! Să revin la Maxim, e un pas important în cariera lui. Știu că a fost crescut în Spania, dar aici, în  Germania este un fotbal mai dificil, poate cel mai greu, la concurența cu cel din Anglia.

Sper să reuseasca la Stuttgart, este un jucător tânăr și trebuie să aibă răbdare cu el și să i se dea încredere.

Calități are din belșug. Daca vor ști cum să-l „șlefuiască”, să-l pună în valoare, VfB va câștiga un jucător pe termen lung. N-am apucat să vorbesc cu el, eu am fost prins cu „reparațiile”. Dar acum am înțeles și eu de ce nu s-a dus la Steaua, nu îi plăceau culorile. El voia sa joace în alb și roșu (n.r. râde)

 Este posibil să ratezi meciurile naționalei din cauza acestei accidentări?

Hai să nu fim așa pesimiști. Încep recupererea și cred că voi fi refăcut până atunci. Va voi tine la curent cu stadiul refacerii cât de des pot pe pagina mea de Facebook. Oricum, naționala nu stă în prezența vreunui jucător, și sunt convins eu că România nu pierde la Budapesta, indiferent de formula de echipă, cu Marica sau fără Marica.

Mai este destul timp până atunci, îmi doresc din tot sufletul să pot ajuta echipa și să marchez la Budapesta. Sper să fiu refăcut total până atunci. Citeam în presă o declarație a lui Dan Petrescu, care, apropo, a făcut Moscova să vorbeasca mult despre români. Spunea că un jucător de-al sau, Djudjak, i-a transmis că s-a apucat de fotbal doar pentru a juca acest meci, Ungaria – România.

Eu m-am apucat de fotbal doar pentru a ajunge să joc la națională, impresionat de cum ieșea lumea în stradă după succesele Generației de Aur. Cred că toți cei care îmbracă tricolorul gândesc la fel! România, fotbalul romanesc, are nevoie de o calificare și noi vom face tot ce e omenește posibil să o obținem!

 

Publicat: 31 01. 2013, 14:40
Actualizat: 31 01. 2013, 14:41