Marica: „După meciurile din grupă vom ieși vii și veseli”
Ciprian Marica n-a avut un sezon reușit. În vocea atacantului de 22 de ani se simte dorința de revanșă. Duminică, vârful lui VfB Stuttgart a mărturisit ce așteaptă de la Euro 2008.
La Stuttgart n-a fost așa cum ți-ai dorit tu?
Eu am încercat de fiecare dată când am intrat pe teren să-mi ajut echipa. Adaptarea la rigorile campionatului german, integrarea într-o echipă sudată, care câștigase Bundesliga, schimbarea stilului de viață, fără prieteni, fără familie, toate acestea au contat. Și echipa a avut un regres după performanța din vara trecută. S-a întâmplat la Stuttgart cam ce s-a întâmplat și la Dinamo.
Au fost insuficiente ocaziile de a demonstra ce poți?
Sincer să fiu, colegii mei din atac, Gomez și Cacau, au jucat excelent, au marcat de fiecare dată și mi-a fost greu să-i scot din echipă. Am fost folosit și pe alte posturi, laterale sau mult mai departe de poartă decât eram eu obișnuit… Însă pentru cât am oferit în acest sezon, cel mai nemulțumit sunt eu. Din vară nu va mai fi așa, garantez.
Rămâi la Stuttgart sau pleci după Euro?
În perioada asta nu aș discuta de vreo ofertă nici dacă vine de pe Marte. Mă concentrez exclusiv la națională.
Presa din Germania te-a atacat iar dur, susținând că nu meriți banii care s-au dat pe tine.
Nu mă interesează. Am fost tratat cu ostilitate de unii ziariști chiar înainte să semnez cu Stuttgart. Șocant a fost pentru mine să aflu că tocmai o româncă era foarte înverșunată împotriva mea, o fată de prin Cluj care s-a căsătorit în Gemania.
Nu ai mai marcat de mult. Avem motive să ne facem griji pentru Euro?
Dacă eu nu-mi fac griji, de ce să vă faceși voi? La startul turneului final voi fi pregătit sută la sută fizic și mental pentru a da maximum. Meseria mea e să marchez, dar nu contează cine înscrie la un asemenea nivel. Și la meciul cu Rusia am venit după o perioadă în care nu marcasem la echipa de club și am dat gol. Relațiile de joc sunt foarte importante la națională. Am ajuns să ne găsim pe teren cu ochii închiși.
Vei avea în față numai fundași valoroși.
Chiar dacă sunt foarte tânăr, am o experiență internațională suficient de mare ca să nu mă mai impresioneze cineva. Îi respect pe toți, dar mi-aș dori ca după meciurile din grupă să se spună că România are cei mai buni apărători. Chivu, Tamaș, Goian și ceilalți pot anihila orice atacant.
Câte puncte crezi că sunt suficiente pentru a ne califica?
Patru puncte pot fi de-ajuns, dar ideal e să strângem șase puncte, să nu avem emoții.
Care va fi punctul tău forte în duelurile de la Euro?
Sper să am multe puncte forte. În primul rând e ambiția. M-am apucat de fotbal când am văzut cum Generația de Aur scotea lumea în stradă. Voi ține cu dinții de șansa ca și eu, și colegii mei să facem același lucru. Vreau să rămânem și noi în istoria fotbalului românesc așa cum au făcut-o Hagi, Popescu, Lupescu și ceilalți.
Pe cine vezi favorită la câștigarea Campionatului European?
Toți fotbaliștii de top au zeci de meciuri jucate în această primăvară, oboseala își va cere drepturile, accidentările pot da peste cap multe planuri. Tocmai de aceea au apărut surprize, gen Danemarca, Grecia. Depinde de cum va reuși fiecare selecționer să-și țină în priză echipa, de prospețimea și concentrarea jucătorilor.
Visezi la titlul de golgheter la Euro?
Nu, nici nu mă gândesc la asta. Visez la ieșirea din grupe, asta ar fi o preformanță deosebită pentru mine. Să ieșim vii și veseli, calificați adică, din Grupa Morții.
– Ciprian Marica, atacant România
de meciuri are Marica la echipa națională, pentru care a marcat 8 goluri. El a debutat în 2003, când avea numai 18 ani