Marius Lăcătuș a fost impresionat de Olimpiu Moruțan și Denis Alibec în meciul României cu Andorra, câștigat de „tricolori” cu scorul de 2-0 în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2024.
Fostul mare atacant al Stelei nu a fost mulțumit per ansamblu de jocul fotbaliștilor lui Edi Iordănescu, însă a remarcat doi dintre jucătorii de atac ai „tricolorilor”, care au și contribuit decisiv în meciul din Andorra.
Olimpiu Moruțan a fost unul dintre cei mai activi fotbaliști ai României, reușind, printre altele, să expedieze o centrare ideală pentru reușita de 1-0 a lui Dennis Man, iar Denis Alibec a înscris pentru 2-0 și a mai avut un alt gol anulat pe motiv de offside.
„Un joc al României care pe mine nu m-a mulțumit, ținând cont de oponentul pe care l-am întâlnit. Adversarul nu ne-a pus nicio problemă, a mai rămas și în zece din minutul 60. Cred că se putea mai bine și sper ca în jocurile următoare să fie evoluții mai bune.
Moruțan este unul dintre jucătorii remarcați… și bineînțeles Alibec. Mi-a plăcut modul lui Denis de a se zbate, de a alerga, efortul pe care l-a depus.
Mă așteptam la un început de joc mai rapid, cu acțiuni mai directe spre poartă, să încercăm marcarea unui gol rapid, ca să ne facem meciul mai ușor. Din păcate, n-a fost cazul. Ne așteptam la mai mult decât a oferit echipa națională cu Andorra”, a spus Marius Lăcătuș, potrivit Digisport.
„A fost un meci foarte bun din partea noastră. Andorra mi s-a părut o echipă foarte slabă. A încercat să facă un joc murdar. Băieții noștri au intrat în jocul lor în primele 30 de minute. Am părut puțin disperați să dăm primul gol. Ăsta a fost singurul lucru negativ. Scorul este unul bun.
Cred că Man, Alibec și Drăgușin au fost cei mai buni jucători de la noi. Andorra a fost o echipă extrem de slabă, nu au ajuns la poarta noastră în primele 70 de minute. La Drăgușin se vede că joacă și că a căpătat o șmecherie fotbalistică. Am văzut unele lucruri care mi-au plăcut la el.
Man s-a descurcat foarte bine pe un post care nu e al lui (nr. – extremă stânga). Ambele goluri au fost frumoase. Şi al lui Alibec. Răzvan Marin a dat o pasă frumoasă. Andorra nu a făcut nimic altceva decât să distrugă meciul”, a declarat Adrian Mutu după meci, la Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER