Tricolorii lui Adrian Mutu, nerăbdători înaintea partidei decisive cu Danemarca U21! Marius Marin: „E cel mai important meci din viața mea!” | VIDEO

Marius Marin il felicita pe Andrei Chindris in meciul amical de fotbal dintre Romania U21 si Farul Constanta, desfasurat fara spectatori pe terenul central al Centrului National de Fotbal de la Mogosoaia, joi 6 august 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Marin (22 de ani), mijlocașul legitimat la Pisa, în Serie B, s-a declarat nerăbdător înaintea meciului dintre România U21 și Danemarca U21, din preliminariile pentru Campionatul European de tineret.

Partida dintre România U21 și Danemarca U21 se va disputa marți, 17 noiembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul va fi transmis în direct la TV pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Tricolorii lui Adrian Mutu au nevoie de o victorie în acest ultim meci din preliminarii, pentru a fi siguri de calificarea la turneul final și pentru a nu mai depinde de rezultatele celorlalte echipe.

Marius Marin, nerăbdător înainte de România U21 – Danemarca U21

„Aștept foarte mult meciul ăsta, e cel mai important din viața mea. Cred că e o onoare să îmbraci tricoul naționalei României și să joci la un Campionat European. Trebuie să ne vedem de treaba noastră, să ne facem tactica și să respectăm în teren ce ne spune Mister.

Avem o familie foarte unită, ne simțim toți ca acasă când venim aici și de aceea sunt încrezător că putem aduce o calificare. Mă gândesc că e visul oricărui copil să îmbrace tricoul echipei naționale, iar banderola de căpitan este o mândrie foarte mare.

Suporterilor le pot promite că toți jucătorii de aici vor da totul pentru această echipă și sperăm să le aducem o altă bucurie”, a spus Marius Marin, pentru FRF TV.

VIDEO: Marius Marin, interviu înainte de România U21 – Danemarca U21

Lotul naționalei de tineret pentru meciul cu Danemarca U21

  • Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), George Micle (FC Argeș);
  • Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);
  • Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoția), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruțan (FCSB), Vlad Dragomir (Perugia / Italia);
  • Atacanți: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).

Clasamentul Grupei 8

  1. Danemarca U21 25p.
  2. România U21 19p.
  3. Ucraina U21 10p.
  4. Finlanda U21 10p.
  5. Irlanda de Nord U21 9p.
  6. Malta U21 1p.

La turneul final se califică toate câștigătoarele celor nouă grupe și cele mai bune cinci locuri 2, care se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia, calificate din oficiu. România face parte dintre echipele de pe locurile secunde din grupe cu cel mai bun punctaj, însă pentru a nu depinde de rezultatele celorlalte echipe trebuie să o învingă pe Danemarca U21.

Publicat: 09 11. 2020, 20:50
Actualizat: 09 11. 2020, 20:50