Marius Niculae, titular în națională după doi ani

Pițurcă a făcut patru schimbări față de meciul cu Italia. Numele noi: Ghionea, Cociș, Nicoliță și Marius Niculae.
Selecționerul a operat modificări în fiecare compartiment al echipei în comparație cu formația care a remizat cu campioana mondială.
Patru schimbări a făcut Piți. Două forțate, Ghionea în locul suspendatului Goian și Cociș în locul lui Rădoi, accidentat, și două dictate de randamentul slab al lui Florentin Petre și Daniel Niculae din meciul cu Italia. Astfel, pe postul mijlocașului lui ÈšSKA Sofia a apărut din nou Nicoliță, cel care evoluase în primul meci, cu Franța, iar locul lui Nico a fost luat de Marius Niculae. Atacantul lui Inverness nu mai jucase titular la națională de peste doi ani, din 24 mai 2006, de la turneul amical al tricolorilor din SUA.

Nu a jucat niciun minut în preliminarii

Atunci, „Săgeată” a făcut pereche în atacul primei reprezentative chiar cu Adi Mutu, partenerul său din ofensivă și din meciul de aseară. De atunci, Marius Niculae a avut doar apariții sporadice la națională, în circuitul căreia a revenit în această primăvară, când a evoluat în amicalele cu Rusia și Muntenengru, însă de fiecare dată după pauză.
Postul lui Rădoi, de mijlocaș în fața defensivei, a fost preluat de Chivu, preferat de Pițurcă pentru această poziție în dauna lui Codrea, datorită staturii sale.


Olandezii au jucat cu nouă rezerve

Van Basten s-a ținut de cuvânt. A spus că va menaja în meciul cu noi jucătorii obosiți și pe cei cu cartonașe galbene, și așa a și făcut. Astfel, în echipa de aseară au apărut nouă nume noi față de meciul cu Franța, singurii titulari din victoria cu 4-1 asupra echipei lui Domenech fiind fundașul dreapta Boulahrouz și mijlocașul defensiv Engelaar. Atacul a fost schimbat total, Robben și Van Persie, care au jucat doar după pauză cu francezii, au fost aseară titulari, iar Huntelaar a debutat la acest turneu final, luându-i locul în avanposturi lui Van Nistelrooy.

Publicat: 17 06. 2008, 23:56
Actualizat: 18 06. 2008, 08:39