Marius Șumudică, răspuns, în direct, pentru Denis Alibec, după ce atacantul i-a reproșat că i-a dat cu „seen”. „Mi-a spus să vin la Kayseri, să luăm titlul. Ne vom întâlni curând”

Marius Sumudica, dorit de Trabzonspor
Vezi galeria foto - 10 poze

Marius Șumudică și Denis Alibec au în continuare o relație foarte bună. Atacantul a fost la un pas de Gaziantep, dar Ioan Niculae nu a fost de acord cu transferul, iar acum își așteaptă fostul antrenor la Kayserispor, echipa unde joacă în acest moment. Șumudică a dezvăluit că sunt șanse mari ca din vară să facă din nou echipă.

Marius Șumudică și Denis Alibec, schimb de mesaje savuros în presă. Atacantul s-a plâns că fostul său antrenor i-a dat cu „seen” și nu-i răspunde la mesaje.

„Am vorbit cu Marius Șumudică destul de des, mai ales când am ajuns, dar zilele trecute i-am scris și mi-a dat seen. Poate îmi răspunde mai încolo”, a declarat Alibec, într-un interviu acordat site-ului FRF.

Marius Șumudică a explicat ce s-a întâmplat, în direct, într-o emisiune tv.

„Mi-a trimis un mesaj chiar în ziua meciului cu Beșiktas. Mi-a scris: «Hai la Kayseri, să luăm campionatul!». Eu am fost dorit la Kayseri de fani și de patron. Acolo conduce o femeie deosebită, care a investit 14 milioane de euro din propriul buzunar. I-am spus că mai am contract până în vară și m-a pus să-i promit că din vară vin la Kayseri”, a declarat Marius Șumudică.

Marius Șumudică, mesaj direct pentru Denis Alibec

Antrenorul român i-a transmis și un mesaj fotbalistului și i-a dat asigurări că vor lucra din nou împreună

„I-am răspuns lui Denis Alibec, acum, în direct. Stai liniștit, Denis, ne vom întâlni, noi, cât de curând”, a mai spus antrenorul lui Gaziantep.

Marius Șumudică a recunoscut că se uită deja la partidele lui Kayseri și l-a lăudat pe atacantul chemat la lot de Mirel Rădoi.

„Pe Denis Alibec l-am urmărit la ultimul joc. A avut ghinion și nu a marcat. Este greu să de adaptezi în Turcia. Este pregătit pentru meciurile naționalei, a mai spus Șumudică.

Publicat: 10 11. 2020, 17:17
Actualizat: 10 11. 2020, 18:26