Marko Vukcevic, fundașul de la UTA, a înscris primul său gol la naționala Muntenegrului chiar în poarta României: „E ironic!”
Marko Vukcevic, fundașul dreapta muntenegrean în vârstă de 28 de ani al echipei UTA Arad, a înscris primul său gol la națională chiar împotriva României.
Partida dintre Muntenegru și România s-a jucat sâmbătă seară, la Podgorica, în cadrul primei etape a grupelor Ligii Națiunilor, iar gazdele au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Mugosa, în minutul 66, respectiv Vukcevic, în minutul 87.
Marko Vukcevic a ajuns la UTA Arad în vara anului trecut, de la FK Podgorica și a jucat pentru gruparea din Liga 1 în 36 de meciuri din campionatul recent încheiat.
Marko Vukcevic, fundașul de la UTA, a înscris primul său gol la naționala Muntenegrului chiar în poarta României
La aproape un an de la transferul în România, Marko Vukcevic a înscris primul lui gol pentru reprezentativa țării sale, chiar împotriva echipei selecționate de către Edi Iordănescu. Un alt jucător din Liga 1 a contribuit la golul său, și anume Risto Radunovic, fundașul stânga în vârstă de 30 de ani al lui FCSB.
La finalul partidei, muntenegreanul s-a declarat încântat de victoria obținută, dar a recunoscut că a fost ironic faptul că a marcat împotriva reprezentativei țării în care joacă echipa sa de club.
„E o victorie mare. România este o echipă bună, dar Muntenegru a jucat mai bine. România are jucători de calitate, iar dacă îi lăsăm să joace nu aveam şanse. E ironic că am marcat primul gol la echipa naţională contra României. Contează că am câştigat, abia apoi că am marcat. România e o echipă puternică, probabil au lipsit jucători importanţi. E greu să câstigi la noi acasă, avem fanii alături”, a spus Marko Vukcevic, după meci, citat de Orange Sport.
Cota de piață i s-a dublat după acest sezon petrecut în România. Marko Vukcevic valorează acum 550 de mii de euro, potrivit Transfermarkt.