Max Nicu vrea să joace din nou pentru naționala României. Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a dispărut din prim-planul fotbalului la nivel înalt după un an 2009 extrem de bun pentru el.
Evoluțiile de atunci de la Hertha i-au adus numai laude și 3 selecții pentru naționala României, însă în anii următori cariera sa a luat-o în jos. A ajuns între timp la Freiburg, unde se simte foarte bine și speră că Victor Pițurcă îl va rechema la națională.
„Sper să revin la naționala României. Vreau să-mi văd de treabă la echipa de club și dacă mă cheamă selecționerul, bine, dacă nu, iarăși bine. Nu știu dacă va fi mai bine cu Pițurcă, cu Răzvan n-a fost chiar așa rău. Piți poate are mai mult succes”, a declarat Max Nicu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER