Max, titular?** „Pițurcă nu l-a chemat degeaba pe Nicu!”

Sebastian Cojocaru, ofițerul de securitate al FRF, oferă detalii din cantonamentul tricolorilor. Oficialul Federației este convins că Pițurcă are gânduri mari cu Maximilian Nicu. "Nu l-a chemat degeaba", spune acesta, lăsând să se înțeleagă că mijlocașul ar putea fi aruncat din primul minut al partidei cu Serbia. Cojocaru spune că selecționerul nu a decis încă formula de start și că acestă hotărâre va fi făcută abia vineri.

"Astăzi a fost primul antrenament mai serios. A participat și Ovidiu Petre. S-a dorit ca el să fie văzut azi, la acest cantonament tare, a fost un antrenament foarte serios. Petre e OK. Este într-un proces de recuperare. Domnul a încercat astăzi mai multe formule și probabil așa va face și mâine. Formula de bază se va concretiza vineri cel mai probabil. Am venit aici cu șase zile înainte pentru a testa jucători noi.

Max Nicu a fost încercat și în echipa titularilor și în cealaltă. Victor Pițurcă are variante acum și eu cred că nu l-a chemat degeaba pe Max.  Să nu uităm că el nu-și cunoaște colegii și e normal să fie sau să pară stingher la început. Am văzut la el dorință de a se integra și m-a frapat seriozitatea sa ieșită din comun.

Din ce s-a simțit și s-a văzut la ei astăzi, tricolorii au jucat cu dăruire și antrenorii sunt mulțumiți astăzi. Se vede că vor. E șansa lor de a ajunge la un turneu final de anvergură. I-am văzut montați. Nu știu de ce trebuie să dramatizăm totul și să spunem că Serbia e echipa care sperie Europa", a declarat Sebastian Cojocaru la Telesport.

Publicat: 24 03. 2009, 22:22
Actualizat: 24 03. 2009, 22:30