Maxim, euforic după victoria cu Grecia: „Cred că îi băteam și mai tare dacă rămâneam în 11”. Chipciu, omul meciului, premiat de o companie de telefonie mobilă

Alexandru Maxim a vorbit imediat după încheierea partidei dintre Grecia și România, scor 0-1. Mijlocașul înlocuit de debutantul Enache a comentat și eliminarea lui Marica, din minutul 53, cea care putea să coste naționala cele trei puncte puse în joc în debutul preliminariilor pentru Campionatul European.

„Am făcut risipă de efort, s-a văzut că mulți jucători de la ei nu au meciuri în picioare. Cred că îi băteam și mai tare dacă rămâneam în 11, dar am fost nevoiți să ne apărăm după eliminarea lui Marica. Am făcut un pas important spre calificare, dar e doar primul. Avem o echipă bună și toți am arătat azi că ne dorim tot ceea ce e mai bine pentru România, chiar dacă din fața televizorului nu a părut să fie cel mai frumos, cel mai spectaculos meci”.

Chipciu: „Am râs când am aflat”

Alexandru Chipciu a fost votat la finalul partidei omul partidei de către jurnaliștii greci. Stelistul va primi un cadou din partea unei companii de telefonie mobilă: „Am râs când am aflat. Vreau să dedic victoria iubitei mele, fetiței mele, dar și celeilalte, care urmează să se nască. Am luat o opțiune serioasă pentru calificare”, a declarat omul partidei imediat după încheiere. Despre întâlnirea de la lot cu Moți, Chipciu a fost scurt și la obiect: „Nu există nicio supărare, am dat mâna, ne înțelegem foarte bine”.

Publicat: 08 09. 2014, 00:29
Actualizat: 08 09. 2014, 00:30