Maxim pune sare pe rană: „Cu tot respectul pentru Lituania, dar…”
Alex Maxim a fost unul dintre cei mai buni „tricolori” de pe teren în meciul cu Lituania, 3-0, din grupa a patra a Diviziei C a Ligii Națiunilor, iar mijlocașul lui Mainz a comentat la adresa adversarilor.
„Cred că ne-am făcut meciul ușor. Am început meciul bine, am înscris… cred că puteam să închidem meciul din prima repriză, dacă mai reușeam să înscriem. Cu tot respectul pentru Lituania, cred că în seara asta, din punct de vedere calitativ, ne-au fost inferiori nouă. Și cred că am avut un meci destul de ușor”, a spus Maxim, conform Telekom Sport, după meciul de la Ploiești.
Jucătorul nemților de la Mainz a completat: „Însă, meciurile astea, dacă nu le tratezi cu seriozitate și dacă nu ești 100% la fiecare acțiune, poți avea probleme. Drept dovadă, noi am avut un meci dificil în Lituania. Însă cred că a doua repriză , la fel, am început a doua repriză foarte bine, am reușit să ținem de minge, am reușit să înscriem repede, iar după 2-0 cred că și cei din Lituania au scăzut puțin, pentru că și-au dat seama că nu mai au nicio șansă”.