Meciul cu Finlanda este crucial pentru viitorul echipei naționale a României: „E momentul în care Edi Iordănescu o va lua de la zero!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Meciul cu Finlanda, programat în această seară de la ora 21:45, este crucial pentru viitorul echipei naționale a României.

Edi Iordănescu va avea misiunea de a obține maximum de puncte din ultimele două jocuri din grupa din care face parte reprezentativa țării noastre, în contextul în care selecționata se află pe ultima poziție.

Prezent la emisiunea ProSport Live, Andrei Trifan a explicat că este un moment în care echipa națională va trebui să se reinventeze, după o perioadă de-a dreptul neagră.

Meciul cu Finlanda este crucial pentru viitorul echipei naționale a României: „E momentul în care Edi Iordănescu o va lua de la zero!” 

Redactorul-șef al ProSport a nominalizat trei fotbaliști de la care se așteaptă să facă diferența în această seară la Helsinki: Dennis Man, Florin Tănase și Nicolae Stanciu.

„Ar trebui să vedem o echipă diferită. E momentul în care Edi Iordănescu o va lua practic de la zero. Edi Iordănescu știa la ce s-a înhămat când a preluat echipa națională, nu trebuie să îi găsim scuze. Are același lot de jucători, dar vrem să vedem fețe noi.

E interesant că face o schimbare în zona portarilor. E interesant pentru că Niță nu ar fi fost scos dacă juca, a jucat și echipa națională. Așteptăm de la Dennis Man, Florin Tănase, Nicolae Stanciu. Sper să fie o echipă națională care să ne facă să sperăm că putem face lucruri mai bune”, a spus Andrei Trifan, la ProSport LIVE.

Pe de altă parte, Trifan a criticat convocarea lui Deian Sorescu, fotbalist care nu a mai evoluat în ultima perioadă pentru echipa lui de club, Rakow Czestochowa.

„Eu am altă dilemă… Nu înțeleg de ce a fost convocat Sorescu. Nu a jucat de 8-9 meciuri. De ce îl chemi pe Sorescu? Ai fotbaliști acolo… Nu văd… Îl ai și pe Man care poate juca acolo. Trbeuie să chemi jucători cu meicuri în picioare, jucători care demonstrează. Când vezi că este convocat unul care nu joacă de 9 meciuri, atunci ce mă gândesc? Nu am nicio șansă să prind, iar când mă chemi eu nu mai dau totul pentru tine”, a adăugat Trifan.

Publicat: 23 09. 2022, 20:53