„Meciul cu Franța** m-a schimbat”

Mihai Roman (foto – 25 de ani) este unul din marile câștiguri ale naționalei după meciul cu Franța. Mijlocașul lui FC Brașov a intrat în minutul 61 în locul lui Mara și a jucat cu tupeu.

Aveam nevoie de victorie, dar s-a terminat egal. Putem fi mulțumiți doar cu atât?
Este un rezultat excelent, ținând cont că am jucat la Franța acasă! Doar cei care nu se pricep la fotbal pot spune că rezultatul nu este mulțumitor. S-a văzut valoarea echipei lor, dar noi nu i-am lăsat să-și facă jocul.

Ai avut emoții?
La început, da. Însă când am intrat pe teren, mi-a dispărut orice fel de trac și am încercat să-mi fac cât pot de bine jocul. Cred că am reușit!

„Mamă, a fost incredibil!”

Ce ți-a transmis Răzvan Lucescu?
Să intru pe teren cu mult tupeu!

De pe Tineretului pe „Stade de France”.  Nu e trecerea cam bruscă?
Mamă, atmosfera a fost incredibilă. Absolut incredibilă! De asta spun că am scos un rezultat mare. Meciul acesta mi-a schimbat concepția de a vedea fotbalul!

Gigi Becali a declarat deja că vrea să te cumpere la iarnă….
Deocamdată nu vreau să vorbesc despre un posibil transfer. Mai am contract cu Brașovul și trebuie să-mi văd de treabă. Până la iarnă se pot schimba lucrurile.

Au fost personaje din fotbal care v-au contestat…
Jocul prestat și rezultatul spun totul.


Mi-aș dori ca Roman să nu aibă niciodată un patron precum Gigi Becali
Dinu Gheorghe, președinte FC Brașov

Nu vreau să intru în polemici cu nimeni, dar nu cred că mai are cineva dreptul să conteste selecția făcută de Răzvan
Mihai Roman, mijlocaș

Publicat: 07 09. 2009, 08:30
Actualizat: 07 09. 2009, 08:43