„Meciul cu Franța nu e decisiv**, dar avem nevoie de un joc care să ne dea speranțe”
Gică Popescu este optimist și spune că România trebuie să spere
în șansa ei și să se lupte cât mai bine în toate meciurile din
preliminarii, pentru a recupera punctele pierdute ușor în primele
două meciuri.
„Trebuie să sperăm atâta timp cât se poate obține un rezultat bun.
Nu e un meci decisiv, dar avem nevoie de un joc dătător de
speranțe. Sper să ne recuperăm punctele pierdute în meciurile
precedente. Dacă vom pierde meciul cu Franța, trebuie totuși să
sperăm la calificare atâta timp cât matematic se mai poate. Atâta
timp cât vom arăta un nivel de joc care să pună probleme
adversarului, nu se poate să nu reușim ceva”, a spus
Popescu la Sport.ro.
Gică Popescu a împlinit astăzi vârsta de 43 de ani. ProSport îi
urează „La mulți ani!”
Balint: „Marica să lupte să arate că merită să fie
titular”
Gabi Balint a comentat „cazul Marica” și este de părere că un
jucător nu trebuie să renunțe la lupta pentru un loc de titular,
indiferent de condițiile potrivnice peste care dă la națională.
„Chiar dacă simți că nu ești dorit, că nu intri în
planurile selecționerului, trebuie să lupți, să arăți că meriți să
joci, nu să vorbești prin presă sau să te gândești să renunți la
națională. Viața de fotbalist e scurtă și nu e bine să faci un
asemenea gest radical. Selecțiile la națională reprezintă cartea de
vizită a unui jucător”, a spus Balint.