Meciul cu Olanda valorează 3 milioane de euro

Pe lângă miza calificării în sferturile de finală ale competiției, meciul cu Olanda, de mâine, are și o însemnătate financiară.

Tricolorii pot băga o sumă frumușică în buzunare dacă vor învinge echipa lui Van Basten. UEFA premiază cu un milion de euro fiecare victorie la Euro, iar calificarea în sferturile de finală cu alte două milioane de euro.  Conform înțelegerii dintre FRF și tricolori, jumătate din sumele încasate de la forul european vor intra în conturile jucătorilor și ale staff-ului tehnic. Până acum, România a încasat 7,5 milioane de euro pentru calificarea la Euro și un milion de euro pentru cele două egaluri din grupă. Pentru faptul că au ajuns la turneul final, fotbaliștii care au dus greul în preliminarii au primit 110.000 de euro, iar cei care au jucat cel mai puțin au fost premiați cu 5.000 de euro. În caz că vor reuși să treacă de „Grupa morții”, tricolorii vor mai încasa astfel o primă de aproximativ 100.000 de euro.

Olandezii vor și ei milionul
Partea proastă a acestei afaceri este că milionul pentru victorie acordat de UEFA este vânat și de olandezi. Iar elevii lui Van Basten și-ar putea găsi astfel o miză pentru partida de mâine cu România. Până acum, pe lângă cele 7,5 mi­lioane de euro pentru calificarea la Euro, olandezii au mai încasat alte două milioane de euro pentru cele două victorii, cu Franța și Italia.

Publicat: 15 06. 2008, 23:29