Meme Stoica (58 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a răbufnit după ce a auzit discursul pe care Răzvan Burleanu (39 de ani) l-a avut după ce naționala României s-a calificat la EURO 2024.
După ce România a învins Israelul în Grupa I din preliminariile EURO 2024 și s-a calificat la turneul final din Germania, Răzvan Burleanu a avut un discurs care l-a deranjat pe Meme Stoica.
Oficialul vicecampioanei României nu a dorit să îl menajeze pe președintele Federației Române de Fotbal și l-a pus la punct.
„Trebuie să se laude și Burleanu. Decizia de a-l păstra pe Edi e una inspirată. Toți trebuie să își scoată pălăria. Dar să spui că ai 3 calificări la U21, când una e pentru că ai stadioane în țară, e cam mult. Te-ai făcut de râs cu U21 la ultimul turneu final.
Dacă eram reporter, spuneam «stop»! Care sunt cei şapte ani de sacrificii? Ai mers cu maşina pe modul economic ca să consumi mai puţin carburant, n-ai pornit aerul condiţionat? Să nu vorbim despre sacrificii, că e viaţă frumoasă să lucrezi în fotbal. E dream job, eu nu simt că am făcut sacrificii cât am lucrat în fotbal. Mă aşteptam să spună şi despre programul de mentoring. Nu ştiu ce e, dar folosesc termenul.
Eu zic că am avut o generaţie ’98-’99 foarte bună, generaţia asra juca indiferent de regula U21. Ianis Hagi, Dennis Man datorită regulii au ajuns fotbalişti? Fals. Despre Horaţiu Moldovan, ’98, nu se ştia despre el, când era regulă? Şi Andrei Raţiu. Vii cu exemple, nu aşa, la vorbărie suntem buni. Generaţia ’97, bună, 98 foarte bună, 2002-2003, unde se anunţă binişor, dar încă sunt mici. Pur şi simplu astea au fost generaţiile, nu e planificare”, a declarat oficialul FCSB, Mihai Stoica, la Orange Sport.
„Ce s-a întâmplat e o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii şapte ani. Trei calificări la U21, o calificare istorie la Olimpiadă şi una la U19. Această calificare nu e una întâmplătoare.
Vine ca o urmare a altor rezultate pe care le-am văzut în ultimii ani. Toate rezultatele au pregătit ce s-a întâmplat. Şi toţi selecţionerii din ultimii şapte ani au contribuit. Au fost şapte ani de sacrificii, de eforturi, dar toate astea ne-au ajutat foarte mult”, a declarat Răzvan Burleanu la revenirea în țară din Ungaria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER