Meme Stoica, atac fără milă la adresa jucătorului proaspăt transferat de Gigi Becali la FCSB: „Nu a făcut nimic”
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, și-a distrus jucătorul.
Oficialul campioanei României l-a atacat fără milă și i-a reproșat că nu a făcut nimic la echipa națională.
Meme Stoica, atac fără milă la adresa jucătorului proaspăt transferat de Gigi Becali la FCSB: „Nu a făcut nimic”
România se va duela cu Kosovo și Lituania în primele două meciuri din Nations League. Daniel Bîrligea, atacantul FCSB, nu a fost convocat pentru dubla din septembrie. Mircea Lucescu i-a preferat pe George Pușcaș, Denis Alibec și Denis Drăguș.
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, nu e surprins de decizia selecționerului. Oficialul campioanei României spune că fostul vârf al CFR-ului nu a făcut nimic la echipa națională ca să merite această convocare.
„Ce a făcut Bîrligea? Îți spun două aspecte: ce a făcut Bîrligea la echipa națională? Nimic. Ce a făcut Bîrligea în Europa cu CFR acum?
A dat niște goluri, dar împotriva cui? Maccabi Petah Tikva și Neman Grodno – nimeni și nimeni. Când a fost să joace cu aproximativ nimeni (n.r – Pafos), au luat 3-0.
Mai e o chestie. Te uiți și la cifre. Ianis Hagi, 39 de meciuri și 5 goluri. Alibec, 39 de meciuri și 5 goluri. Parcă îți vine să iei d-ăștia care au și marcat la echipa națională decât să-i convoci pe unii care poate se emoționează sau nu se emoționează”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Sunt foarte fericit că sunt aici. Sunt foarte bucuros că m-ați primit bine aici. Sincer, de la ora 3 până la ora 10, cred că am avut peste 70 de apeluri. După o anumită oră, i-am spus managerului să se ocupe el, că eu mă duc să mă odihnesc.
Nu-mi place să mă compar cu cineva (n.r. alt atacant din istoria FCSB), eu sunt eu și vreau să fiu cea mai buna versiune a mea. Nu mi-e teamă de critici. Nu are de ce să fie presiune, eu vin să joc fotbal, șî fac ceea ce-mi place”, a spus Bîrligea, la prezentarea sa la FCSB.