În 1994, tricolorii au plecat spre America aproape în anonimat. Chiar dacă Hagi trecuse pe la Real Madrid, chiar dacă Gică Popescu juca la Eindhoven și intrase în cătarea Barcelonei lui Cruyff, chiar dacă se vorbea de Belo, de Răducioiu, de Dan Petrescu… Pele vedea Columbia mare favorită la titlul mondial. Iar noi urma să deschidem chiar cu Columbia!
Patru ani mai târziu, deși erau mai bogați, mai împliniți și celebri, tricolorii au plecat spre Coupe du Monde în și mai mare anonimat. Intraseră în silenzio stampa! În 2000, Gică Popescu avea curajul să vorbească despre o mare lovitură pe care România o putea da în Belgia și Olanda. Dădea exemplul personal de la Galatasaray. Cu el și cu Hagi pe teren, turcii uimiseră Europa cucerind Cupa UEFA chiar în acel sezon.
De data asta se pleacă la un nou turneu final cu Mutu și Chivu pe post de embleme și cu amintirea victoriei contra Olandei, mai degrabă succesul echipei, nu al vedetelor. Zinedine Zidane a zis că n-avem nicio șansă. Pițurcă s-a dat un pic la legenda Franței. Ar fi trebuit să-i mulțumiți, domnule selecționer! Ce mult aduce viziunea lui Zizou cu cea a lui Pele din 1994! Și ce de români au ieșit atunci în stradă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER