Mergem și noi la Euro

Firma germană Max Bogl și par­tenerul italian Astaldi lucrează în continuare non-stop la construcția Stadionului Național (foto), care la jumătatea lunii mai va fi inspectat de șefii FIFA și UEFA.
Pornită la finalul anului trecut, lucrarea propriu-zisă de construcție a arenei, care va găzdui în 2012 finala Europa League, începe să prindă contur. După câteva luni de lucru, a fost deja ridicată structura pentru tribuna I și pentru peluza din nordul stadionului, asta deși s-a lucrat în condiții meteorologice dificile.
Un motiv pentru a grăbi lucrările îl reprezintă chiar centenarul Federației Române de Fotbal, când la București sunt așteptați cei mai importanți oameni din fotbalul mondial. FRF a anunțat ieri că Sepp Blatter, președintele FIFA, și Michel Platini, președintele UEFA, au confirmat că vor fi prezenți în România pe 12 și 13 mai, când vor verifica stadiul lucrărilor la stadion.
Pe lângă această finală, FRF a reușit încă o lovitură. Directorul executiv al federației, Ionuț Lupescu, a declarat pentru Sport.ro că România va organiza Campionatul European U 19 din 2011. Reprezentativa U 19 a României va fi calificată din oficiu pentru turneul final, în calitate de gazdă.

România – Serbia, de la ora 20:45

Programată inițial pentru 28 martie, ora 20:15, întâlnirea dintre România și Serbia de la Constanța, din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2010, va avea loc în aceeași zi, însă de la ora 20:45. Modificarea s-a făcut la cererea Federației Române, cu acceptul celei sârbe și al FIFA, informează site-ul FRF.

 

"Am mai adus o competiție aici și eu cred că e foarte bine. Înseamnă că cei de afară ne apreciază" – Ionuț Lupescu, director executiv FRF
 

Publicat: 18 02. 2009, 09:12
Actualizat: 18 02. 2009, 09:17