Cosmin Contra s-a operat la Madrid după problema de la piciorul stâng, apărută în urma unei căzături. Selecționerul s-a ales cu o ruptură a tendonului Ahilian, iar singura variantă era intervenția chirurgicală. După ce a ieșit din operație, Contra le-a transmis un mesaj fanilor naționalei. Le-a mulțumit că au fost alături de tricolori în partida cu Serbia din Liga Națiunilor.
„Dragi suporteri ai naționalei, operația a decurs bine, fără probleme. Mă simt bine. Voi fi cât mai repede aproape de băieți. Îmi pare rău că la meciul cu Serbia nu am putut să vă facem fericiți cu cele trei puncte, dar ne vom bate ca și până acum să vă facem în continuare fericiți. Mulțumim pentru că ați fost alături de noi la meciul cu Serbia și vă așteptăm și la următorul meci al echipei naționale alături de noi„, a declarat Contra, conform Telekom Sport.
Problemele selecționerului au părut la începutul acestei luni. La meciul CFR Cluj – Craiova s-a prezentat cu o pereche de cârje „Mi-am rupt parțial tendonul lui Ahile. Când coboram scările la hotel, în Cluj, mi-a alunecat piciorul. S-a întâmplat chiar înainte să plec spre stadion„, declara Contra la acea vreme.
(FOTO: Telekom Sport)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER