Mesajul lui Stevan Jovetic pentru Adi Mutu înainte de Muntenegru – România. Cei doi au fost colegi la Fiorentina

Stevan Jovetic, care în această vară a fost transferat de AS Monaco, i-a transmis un mesaj amical lui Adi Mutu, alături de care a jucat trei ani la Fiorentina. Jovetic îi va confrunta pe „tricolor” în Muntenegru – România, luni, de la 21:45.

Adi Mutu era starul Fiorentinei în momentul în care Stevan Jovetic, pe atunci un puști foarte talentat, a fost transferat de la Partizan Belgrad. Se întâmpla în vara lui 2008. Timp de trei ani, cei doi au fost colegi și Jovetic era văzut drept urmașul lui Adi Mutu. De altfel, ușor-ușor i-a luat locul în echipă.

Relația de colegialitate s-a terminat în 2011, când Adi Mutu a plecat la Cesena. Totuși, au rămas în relații bune. Înainte de meciul naționalei sale cu România, mijlocașul de 27 de ani i-a transmis un mesaj lui Adi Mutu:

„Te îmbrățișez cu drag! Abia aștept să ne auzim și sper să ne revedem curând!” , a fost mesajul lui Jovetic pentru managerul general al dinamoviștilor, potrivit Dolce Sport.
 

Publicat: 03 09. 2017, 16:30
Actualizat: 03 09. 2017, 16:31