Înaintea meciului decisiv cu Albania din această seară, Marius Șumudică se arată îngrijorat de starea medicală a „tricolorilor”. Ultimele 30 de minute ale partidei cu Elveția au ridicat multe semne de întrebare, iar antrenorul Astrei afirmă că știe răspunsul însă nu vrea să-l facă public pentru a nu tensiona atmosfera.
Șumudică este convins că România se va califica dacă Iordănescu va respecta o singură condiție: să folosească jucătorii creativi.
„Pe mine mă îngrijorează cel mai tare că avem foarte mulți jucători cu probleme musculare, ceea ce nu are nicio echipă care e prezentă la EURO. Ă‚sta e un semn de întrebare pentru mine. Eu știu explicația, dar nu vreau să o spun. Nu vreau să spun, că și așa am spus prea multe și deranjez. Și așa am deranjat mult în fotbalul românesc. Suntem jalnici la nivelul ăsta, Noi nu merităm să ne calificăm după cele două jocuri. Din ce am văzut din punct de vedere fizic albanezii sunt peste noi în momentul de față. Dacă vom schimba un pic la mijloc, dacă vor intra jucători care au calitate, mă refer la Sânmărtean, la Stanciu, adică jucători care vor putea duce atacul… Eu consider că trebuie să joace și Alibec”, a declarat antrenorul campioanei pentru DolceSport.
Șumudică a comentat în stilul său caracteristic și scandalul în care a apărut numele lui Alibec: „Îi cumpăr eu țigări dacă joacă bine cu Albania”.
„Sunt ferm convins că nu a fumat. În aeroport poate apare că a furat și vreun parfum, că te aștepți la orice. Nu l-am prins niciodată fumând, pentru că din respect pentru mine probabil se ascunde. Nu l-am lăsat niciodată în fața mea să fumeze. Dar eu îmi doresc din suflet să joace și să joace foarte bine și să câștige și îi promit că cel puțin un an de zile îi voi cumpara eu țigările de acum incolo”, a încheiat tehnicianul în vârstă de 45 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER