Messi vine în România!** Amicalul cu Argentina va fi reprogramat!
Partida amicală România-Argentina se va disputa la o dată care urmează să fie stabilită în cursul acestei săptămâni, a anunțat, luni, agentul FIFA Guillermo Tofoni, reprezentantul firmei World Eleven, care va organiza evenimentul, după o întâlnire avută cu președintele FRF, Mircea Sandu.
„Am venit aici să discut cu președintele Federației Române de Fotbal, pentru a fi față în față cu el. Vom juca meciul amical cu România. Vorbim de două două sau trei date FIFA. Vom decide această dată în această săptămână. Se va întâmpla înainte de Cupa Mondială din Brazilia. Poate va fi la anul. Toată lumea vrea să-l vadă pe Messi”, a spus Tofoni, într-o conferință de presă.
Impresarul a precizat că va încerca să compenseze într-un fel faptul că federația argentiniană a decis anularea partidei care ar fi trebuit să se dispute în 10 august: „Vom căuta să compensăm problema pe care am provocat-o Federației Române de Fotbal. Îi mulțumesc președintelui Mircea Sandu pentru amibilitate. Bineînțeles că era supărat pe noi, dar e normal să fie așa. Este un om de fotbal, cu experiență și a înțeles după ce i-am explicat pentru 20 de minute de ce a fost această problemă”.
Tofoni și-a cerut scuze în numele Argentinei pentru neplăcerile create de anularea amicalului care ar fi urmat să marcheze inaugurarea Arenei Naționale din Capitală. „Îmi cer scuze în numele Argentinei, al agenției, pentru că nu e normal ca Argentina să amâne un meci. Situația era complicată pentru că după Cupa Americii și-au schimbat antrenorul și nu mai aveau antrenor pentru meciul de la București. Am vorbit cu președintele federației, cu Messi. Messi a zis că trebuie să jucăm cu România. Pe urmă, decizia federației a fost să găsească o altă zi pentru a juca în această țară frumoasă”, a spus impresarul.
Federația Română de Fotbal a anunțat, la 29 iulie, că a fost informată de forul de la Buenos Aires de anularea meciului amical dintre România și Argentina, programat la 10 august, cu ocazia inaugurării Arenei Naționale. În locul acelei partide, selecționata condusă de Victor Pițurcă a disputat, la Serravalle, un meci amical cu selecționata statului San Marino.
Inițial, FRF dorea să nu se mai joace meciul și să solicite argentinienilor despăgubiri pentru anularea partidei.
Sursa: Mediafax