Mihai Stoica a dezvăluit principalele probleme pe care Edi Iordănescu le va avea la echipa națională a României. „Lotul, din nefericire, rămâne același!”

Edward Iordanescu si Mihai Stoica la meciul de fotbal dintre FCSB si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 23 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 1 poze

Mihai Stoica a dezvăluit care sunt principalele probleme pe care Edi Iordănescu le are la echipa națională a României.

Managerul general al lui FCSB a lucrat alături de Edi Iordănescu din august până în noiembrie 2021 și i-a atras atenția antrenorului în vârstă de 43 de ani.

Edi Iordănescu a fost numit selecționerul echipei naționale a României în cursul zilei de marți, 25 ianuarie 2022, însă Mihai Stoica este de părere că problemele pentru noul selecționer al „tricolorilor” abia acum încep.

Mihai Stoica a dezvăluit principalele probleme pe care Edi Iordănescu le va avea la echipa națională a României

Managerul vicecampioanei României crede că Edi Iordănescu va avea o misiune dificilă la echipa națională a României, toate acestea deoarece lotul române același. Mai mult, Mihai Stoica a transmis și ce probleme va avea antrenorul în vârstă de 43 de ani.

„Lotul, din nefericire, rămâne acelaşi. Cine va fi al doilea fundaş central lângă Chiricheş? Presupunem că toţi sunt sănătoşi. Vreau să-i adresez susţinerea noastră pentru Ianis Hagi. Sper să revină repede. Era într-un moment bun, crescuse imens, aveam nevoie de el, acoperea mai multe posturi. E pierdere mare.

În 4-2-3-1 aveam multe soluţii. Una era Ianis, care putea juca oriunde în spatele atacantului. Rămâne cu soluţii, însă nu avem al doilea fundaş central, nu avem fundaş stânga, jucători la nivelul celorlalţi. Nu avem atacant sau ce avem… Sunt foarte tineri. În dreapta îl avem pe Raţiu, mie îmi place. Îmi pare rău de Benzar”, a declarat Mihai Stoica, conform Telekom Sport. 

Edi Iordănescu, a 5-a variantă pentru FRF

Edi Iordănescu a fost numit selecționerul echipei naționale a României, după ce Federația Română de Fotbal a negociat cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni. Primi trei au ales să rămână la echipele de club, în timp ce „Loți” a întârziat să ofere un răspuns concret.

Publicat: 25 01. 2022, 21:45