Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a declarat că nu există un „Plan B” în acest moment, la echipa națională, însă, cu siguranță, cel care va fi în continuare selecționer nu va avea parte de un proiect pe foarte mulți ani.
Mihai Stoichiță este de părere că la echipa națională se cer rezultate pe loc și nu e timp de proiecte pe termen lung, așa cum sugerează Gică Hagi, de ani de zile.
Rămâne de văzut dacă Federația Română de Fotbal va reuși să-l întoarcă din drum pe Mirel Rădoi sau dacă vor căuta să instaleze un alt selecționer.
Mihai Stoichiță a negat toate informațiile apărute în ultimele zile, legate de faptul că Victor Pițurcă, Gheorghe Hagi și Adrian Mutu se află pe lista posibililor înlocuitori ai lui Mirel Rădoi.
„Nu știu de unde a apărut asta, că eu n-am spus niciodată așa ceva. Că ei sunt primii trei, după Rădoi. E un lucru fals. Pe agenda federației se află mai multe nume, dar nimic nu demarăm înainte de a trage concluziile cu Mirel. E clar însă un singur lucru: echipa națională nu e un loc pentru proiecte pe zece ani. Cine are răbdare să te aștepte zece ani?”, a declarat Mihai Stoichiță, într-un interviu pentru PlaySport.
Prin această declarație, Mihai Stoichiță pare să-i transmită un mesaj lui Gheorghe Hagi, indirect, cel care declarase că la echipa națională este nevoie de un proiect amplu, pe teren lung. Oficialul FRF este de părere că nimeni nu are răbdare cu astfel de proiecte, iar singurul obiectiv de la echipa națională este obținerea de rezultate.
„Nu trebuie schimbată nicio generație, ci trebuie un proiect să construiești o echipă mare”? ”Dacă cerem rezultate imediate, ce sens are să vorbim despre proiecte? E adevărat că Gică și-a făcut un proiect foarte frumos, care ține la o Academie, unde lucrezi zi de zi. La națională vii de trei ori anul viitor: în martie, în iunie și prin toamnă. Ce proiect să faci? Singurul proiect e să câștigi cât mai multe meciuri”, declara Gheorghe Hagi, la DigiSport, zilele trecute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER