Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, a confirmat faptul că Mirel Rădoi rămâne în continuare titular pe postul de selecționer al echipei naționale a României.
Echipa națională a României a înregistrat o victorie cu Macedonia de Nord și două înfrângeri, cu Germania, respectiv Armenia, în primele trei meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, iar Mirel Rădoi a recunoscut că se gândește la demisie.
Andrei Vochin a anunțat că Mirel Rădoi rămâne la echipa națională, iar Mihai Stoichiță întărește afirmațiile făcute de către consilierul președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
Mai mult decât atât, Mihai Stoichiță a infirmat zvonurile potrivit cărora Adrian Mutu ar fi în cărți să îl înlocuiască pe Mirel Rădoi la prima reprezentativă. Oficialul FRF a asigurat că cei din conducere nu au luat în calcul plecarea lui Mirel Rădoi de la echipa națională.
Deși mulți oameni de fotbal din România au acuzat că Mirel Rădoi nu are experiența necesară pentru a ocupa funcția de selecționer, Federația Română de Fotbal asigură că îi va oferi credit în continuare.
„Mirel rămâne, n-a fost vorba de dorința de a pleca. Mirel a fost mai mult decât corect, el a spus că acceptă orice hotărâre a Federației Române de Fotbal și acest lucru l-a făcut spre binele echipei naționale. E un băiat cinstit, corect, cum îl cunoașteți.
Concluzia e una singură: îl susținem la echipa națională. Întotdeauna am făcut o analiză a antrenorilor, asta este o regulă obișnuită în cazul federațiilor. În următoarea perioadă, atât Mirel cât și staff-ul lui vor face o analiză pe care apoi o discutăm ca să repare toată această situație stricată.
Nu s-a pus problema venirii lui Mutu la naționala mare, pentru că nu s-a pus problema demiterii lui Rădoi”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER