Mihai Stoichiță, verdict în conflictul Mircea Lucescu – Anghel Iordănescu. „Fotbalul oferă multe surprize!”

Mihai Stoichita, presedinte al Comisiei Tehnice din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, participa la inaugurarea stadionului din comuna Recea (Maramures), miercuri, 9 mai 2018. PAUL URSACHI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoichiță a dat un verdict în conflictul dintre Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu pornit de la propunerea lui „Il Luce” de a-l aduce pe Marco Rossi la echipa națională a României.

Mircea Lucescu a dezvăluit că și-ar dori să îl vadă pe Marco Rossi la echipa națională a României, lucru care nu a fost pe placul lui Anghel Iordănescu.

Fostul selecționer al echipei naționale a României l-a atacat dur pe Mircea Lucescu și a declarat că este „cea mai mare prostie pe care o putea zice” „Il Luce”.

Mihai Stoichiță, verdict în conflictul Mircea Lucescu – Anghel Iordănescu

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a comentat pe seama conflictului dintre Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu, dar a preferat să rămână imparțial. Mai mult, oficialul Federației Române de Fotbal este de părere că, din cauza faptului că fotbalul românesc nu are o vizibilitate în afara țării, pe banca echipei naționale ar fi mai bun un antrenor român, dar nu exclude nici un tehnician din străinătate.

„Nu vreau să comentez. Suntem o societate democrată. Oricine poate să își exprime punctul de vedere. Noi încercăm să construim o filosofie de joc. Nu prea am avut atac în ultimii ani. Să vedem ce iese. Nu suntem închistați în dogme și suntem deschiși la orice inițiativă. Nu știu dacă regula numai cu străini sau numai cu români este bună. Fotbalul oferă foarte multe surprize.

Așa cum a fost unanimă părerea după plecare lui Daum că ne trebuie selecționer român, acum apare ideea lui Lucescu. Nu știu, este de luat în calcul. Avem un fotbal care nu este vizibil foarte mult în plan european. Mi se pare că selecționerii trebuie să fie autohtoni pentru că își cunosc jucătorii. Nu putem nega faptul că românii au antrenori buni, începând cu Mircea Lucescu, a declarat Mihai Stoichiță, la Digi Sport Special.

Publicat: 01 07. 2021, 08:47