Minim istoric pentru România!** Naționala nu a mai fost niciodată atât de jos în clasamentul FIFA! De pe ce loc RUȘINOS începem preliminariile CM 2014

Echipa națională a României a coborât șase locuri se află pe poziția 57, cu 542 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna august, dat publicității, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

România e depășită în clasament de formații precum Panama, Venezuela, Gabon, Iran sau Armenia, dar și de adversara de vineri din preliminariile CM 2014, Estonia.

Adversarele României în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziții: Olanda – locul 8 (1.044 de puncte), Turcia – locul 35 (678 de puncte), Ungaria – locul 37 (663 de puncte), Estonia – locul 55 (572 de puncte), Andorra – locul 199 (15 puncte).

Pe primul loc se menține campioana mondială și europeană Spania, cu 1.617 puncte, urmată de Germania (1.437 de puncte) și de Anglia (1274 de puncte).

Primele zece locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Spania 1.617 puncte

2. Germania 1.437

3. Anglia 1.274

4. Portugalia 1.232

5. Uruguay 1.217

6. Italia 1.174

7. Argentina 1.121

8. Olanda 1.044

9. Croația 1.020

10. Danemarca 1.006.

Următorul clasament FIFA Coca-Cola va fi dat publicității la 3 octombrie.

MEDIAFAX

Publicat: 05 09. 2012, 11:43
Actualizat: 05 09. 2012, 11:47