Minunea a durat doar patru luni! România a ieșit din TOP 10 în clasamentul FIFA! Pe ce loc sunt acum tricolorii

Echipa României a pierdut șase poziții și 134 de puncte în clasamentul FIFA-Coca Cola, dat publicității, joi, „tricolorii” coborând de pe locul 7 pe 13, cu 1.176 de puncte, în această ierahie, în urma rezultatelor de egalitate, scor 0-0, înregistrate cu Ungaria, în deplasare, și cu Grecia, acasă.

  • România urcase în TOP 10 în luna iunie

Potrivit site-ului oficial al FIFA, România a suferit cea mai mare pierdere de puncte, 134, după meciurile din luna septembrie, din preliminariile Euro-2016. La polul opus, viitoarea adversară a românilor în preliminariile CE, Finlanda, a urcat 28 de locuri, până pe 64.

Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2016 au următoarele clasări: Ungaria – poziția 33, cu 741 de puncte (urcare patru locuri), Irlanda de Nord – poziția 35, cu 724 de puncte (urcare șase locuri), Grecia – poziția 44, cu 676 de puncte (aceeași poziție ca luna trecută), Finlanda – poziția 64, cu 534 de puncte (urcare 28 de locuri) și Insulele Feroe – poziția 85, cu 396 de puncte (coborâre zece locuri).

Adversarele „tricolorilor” din preliminariile Cupei Mondiale din 2018 au următoarele clasări: Danemarca – poziția 28, cu 835 de puncte (coborâre șase locuri), Polonia – poziția 43, cu 680 de puncte (coborâre nouă locuri), Muntenegru – poziția 72, cu 470 de puncte (urcare cinci locuri), Armenia – poziția 91, cu 377 de puncte (coborâre opt locuri), Kazahstan – poziția 142, cu 199 de puncte (urcare trei locuri).

Locul României în Top 10 a fost luat de Spania, în timp ce Germania a revenit pe poziția secundă a ierarhiei, iar Brzilia a coborât de pe 5 pe 7.

Primele 10 locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:

1. Argentina 1.419 puncte;

2. Germania 1.408;

3. Belgia 1.387;

4. Portugalia 1.235;

5. Columbia 1.228;

6. Spania 1.223;

7. Brazilia 1.204;

8. Țara Galilor 1.195;

9. Chile 1.177;

10. Anglia 1.161.

Următorul clasament va fi publicat la 5 noiembrie.

Mediafax

Publicat: 01 10. 2015, 13:02
Actualizat: 01 10. 2015, 13:09