Mircea Irimescu: „Dacă Domenech era vreo sculă, îl țineam minte”
Adversarul direct al lui Domenech din partida de la Bordeaux a fost secundul lui Sorin Cîrțu de la Pandurii, Mircea Irimescu (foto).
„Iribar” nu îl mai ține minte decât vag pe jucătorul Raymond Domenech, dar știe că din pasa lui Geolgău a înscris la Craiova, aducând calificarea în sferturile Cupei UEFA Universității Craiova. „Cei de la Bordeaux au stat binișor pe teren la ei acasă, dar în infernul de pe «Oblemenco» n-au rezistat. Știu că din pasa mea a marcat Geolgău și ne-am calificat. Apoi, toată lumea știe că am trecut și de Kaiserslautern și în semifinale am ieșit neînvinși de Benfica. Nu-l mai țin minte pe Domenech, dar dacă era vreo sculă de fotbalist vă dați seama că-l remarcam. O fi jucat în naționala Franței, dar peste tot mai sunt selecționați jucători mai muncitori, din ăștia de nu prea ies în evidență. Dacă m-a ținut Domenech în meciul din Franța, atunci știu că am trecut de mai multe ori de el. L-am alergat și în minutul 80 a fost schimbat”, și-a amintit Mircea Irimescu.
Â