Mircea Lucescu a luat decizia și mută naționala României din București. Primele două orașe unde vrea să o ducă: „Execrabil! Sper să nu ne mai întoarcem aici”
Imediat după fluierul final al partidei România – Lituania 3-1, disputată la București, pe Stadionul Steaua, Mircea Lucescu (79 de ani) a luat decizia de a muta naționala în provincie.
Dezamăgit de gazonul execrabil din Ghencea, selecționerul a rostit și primele două orașe în care se gândește serios să ceară programarea următoarelor partide. „Tricolorii” vor mai juca pe teren propriu tocmai în luna noiembrie, pe 15 și 18, împotriva reprezentativelor din Kosovo și Cipru.
Gazonul din Ghencea l-a deranjat teribil pe Mircea Luescu! Selecționerul mută naționala României din București
Luni seară, 9 septembrie, România a izbutit să o învingă pe Lituania cu scorul de 3-1, în etapa 2 din grupele Ligii Națiunilor, însă în ciuda rezultatului indicat de tabelă, partida a fost foarte dificilă pentru „tricolori”. Și contrar normalității, unul dintre principalii dușmani ai fotbaliștilor lui Mircea Lucescu a fost chiar gazonul.
Suprafața de joc din Ghencea a fost execrabilă, aproape impracticabilă, și nu de puține ori jucătorii s-au văzut puși în postura de a nu putea controla balonul. Câteva contraatacuri rapide ale lui Dennis Man chiar au fost stopate din cauza felului în care sărea mingea, iar la capătul jocului, fotbaliștii s-au plâns de situația creată pe terenul care trebuia să îi avantajeze.
Mircea Lucescu nu a ocolit nici el acest subiect, iar după fluierul final al disputei din Ghencea a transmis răspicat că vrea să mute naționala României din București. Selecționerul chiar a avansat și numele a două orașe pentru următoarele partide programate pe teren propriu, iar acestea sunt Craiova și Cluj.
Terenul a fost mizerabil. Pentru o echipă care pune totul pe tehnica pasei e foarte greu pe un asemenea teren. Pentru că apar greşeli din cauza terenului, iar jucătorii suferă şi se enervează. Terenul ne-a dezavantajat teribil astăzi. A fost execrabil, sper să nu ne mai întoarcem aici pe asemenea terenuri, dacă nu le pun la punct. Pentru că există şi Craiova, unde se poate juca, există Cluj, există Arena Naţională… nu e obligatoriu să jucăm toate meciurile în Bucureşti. Asta e echipa naţională şi trebuie să joace în toată ţara”, a declarat Mircea Lucescu, după România – Lituania 3-1.
„Ion Oblemenco” și Cluj Arena, stadioanele la care s-a gândit Il Luce
În grupa de Liga Națiunilor, pentru naționala de fotbal a României urmează două meciuri în deplasare, programate pe 12, respectiv 15 octombrie. Mai întâi, „tricolorii” vor evolua în Cipru, după care vor juca în deplasare cu adversara pe care au învins-o luni, Lituania.
Astfel, următoarele două jocuri de pe teren propriu sunt programate tocmai în noiembrie. Pe data de 15, România va primi vizita reprezentativei din Kosovo, iar trei zile mai târziu, pe 18 noiembrie, „tricolorii” vor juca ultimul meci din grupa de Liga Națiunilor în compania reprezentativei din Cipru.
Stadionale la care s-a gândit Mircea Lucescu pentru aceste confruntări sunt „Ion Oblemenco” și Cluj Arena. Primul a fost inaugurat în anul 2017 și are o capacitate de aproape 31.000 de locuri, în timp ce Cluj Arena a găzduit primul meci în 2011 și are o capacitate similară, de puțin peste 30.000 de locuri.
Ambele arene sunt moderne și capabile să se umple în cazul în care naționala României va alege să evolueze cu Kosovo și Cipru acolo.