Mircea Lucescu, selecționerul României, a povestit într-un interviu despre cum a primit un milion de euro în doar două luni și jumătate, ca antrenor.
În vârstă de 79 de ani, selecționerul echipei naționale i-a antrenat și pe cei de la Inter Milano, în anul 1999, contractul fiind semnat în luna decembrie a anului 1998. Aceasta a fost cea mai scurtă perioadă în care Mircea Lucescu a antrenat o echipă mare.
Într-un interviu realizat exclusiv pentru publicația Corriere dello Sport, Mircea Lucescu a dezvăluit, printre altele, și modul în care a primit un milion de euro în doar 80 de zile, pe vremea când îi antrena pe cei de la Inter Milano.
Acest lucru se întâmpla în 1999, când selecționerul României i-a antrenat pe italieni doar trei luni. Președintele lui Inter Milano, Massimo Moratti, i-a plătit lui Mircea Lucescu salariul până la finalul anului 1999. Potrivit gsp.ro, tehnicianul de pe banca naționalei ar fi încasat, ca lichidare a contractului, 500.000 de euro până la încheierea acordului semnat în decembrie 1998.
Mircea Lucescu a vorbit, în cadrul interviului, despre condițiile în care s-a despărțit de Inter și a dezvăluit modul în care a fost recompensat de președintele italienilor.
„Am semnat cu Inter și au făcut greșeala de a spune public că la sfârșitul stagiunii va sosi Marcello Lippi. Vă puteți imagina ce-au făcut elevii mei ale căror contracte expirau în vară: toată lumea voia să joace, era dezastru! Apoi s-au accidentat Ronaldo, Simeone și Zamorano, și când am înțeles că va fi o nebunie, m-am dus la președinte și i-am spus că voi demisiona.
Ei bine, el și-a dat seama de greutățile mele și a vrut să-mi plătească oricum salariul complet. Pentru tot angajamentul semnat. Chiar s-a dovedit a fi o persoană minunată. Permite-mi să-ți mai spun ceva ce simt că s-a evaporat: unde sunt acele minunate relații umane cu președinții de atunci? Și aș adăuga și fotbaliștii! Președinții și jucătorii erau sufletul echipei. Acum, cu fondurile, nici măcar nu știi nici măcar cine sunt președinții.
E ca și cum fotbalul și-ar fi pierdut sufletul, asta e tot. Moratti, Agnelli, Berlusconi, marile familii l-au abandonat, a trebuit să-l abandoneze treptat. Și uite, același lucru e valabil pentru simboluri: Maldini, Del Piero, Totti, Antognoni. Înainte, oamenii se identificau cu ele, era o minune, un show. Acum? Rămâne doar să te legi de istorie și culori, aceasta este filosofia fotbalului de astăzi, dar cu siguranță a fost mai frumos înainte”, i-a povestit Mircea Lucescu jurnalistului Claudio Beneforti, care a realizat interviul.
Contractul semnat de Mircea Lucescu în 1998 avea să expire pe 30 iunie 1999, însă antrenorul a ales să plece mai devreme de la echipă. De asemenea, tehnicianul ratase obiectivul de a cucerii trofeul Champions League. Cu toate acestea, Massimo Moratti i-a plătit antrenorului român salariile viitoare până la lichidarea contractului.
Motivul pentru care președintele lui Inter a continuat să îi plătească salariile lui „Il Luce” este pentru că se simțea vinovat în fața echipei sale si a antrenorului. Moratti le spusese jucătorilor și antrenorului în vestiar că are un acord verbal cu Marcello Lippi pentru a prelua postul de tehnician pe banca italienilor.
Selecționerul României i-a mai povestit italianului și despre o conversație avută cu un jurnalist român.
„M-a întrebat un ziarist român dacă vreau să mor pe o bancă sau pe un teren de fotbal. I-am spus că pentru mine mai există pasiune, motivație, entuziasm și că e prea târziu pentru a-mi umple timpul liber cu alte angajamente”, a spus antrenorul.
Tehnicianul echipei naționale a mai dezvăluit, în premieră, că a fost pe cale să semneze un contract cu Bologna, după ce s-a despărțit de Inter.
„În 1990 am ajuns la Pisa. Și vă dați seama că aș fi putut deveni antrenor la Bologna! Gino Corioni m-a dorit tare, m-a sunat de mai multe ori. Dar Romeo Anconetani era mai deștept și, mai ales, mai rapid. Într-o zi l-am văzut sosind la Titograd cu contractul în mână și nu s-a mișcat de lângă mine până când n-am acceptat oferta.
Ce personaj era Anconetani… Obișnuia să facă baie la picioare într-o cadă din holul hotelului din Volterra, unde jucătorii Pisei intrau în cantonament, sau când se ducea la Arena Garibaldi să arunce sare pe teren înainte de meciuri. Și știți ce obișnuia să facă departe, pentru a nu fi observat de ceilalți fani?
Își punea sare deasupra pantofilor, care erau scobiți, apoi mergea pe câmp și pe măsură ce mergea o arunca. O să vă mai spun una… Nu-mi amintesc exact unde am câștigat, cu siguranță a fost contra unei trupe mari. Anconetani a venit în vestiar și ne-a spus: ați vrea să vorbiți, nu-i așa? Azi voi vorbi doar eu, pentru că Pisa este a mea, nu a voastră!”, a relatat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a antrenat în cinci campionate în afara României și a adunat 741 de meciuri pe banca tehnică: 432 în Premier din Ucraina, 136 în SuperLig din Turcia, 104 în Serie A și 38 în Serie B din Italia plus 30 în Premier Liga rusă. Selecționerul României are, per total, 468 de victorii, 147 de remize și 126 de înfrângeri.
De asemenea, antrenorul român se află în top 3 al celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului, cu 35 de trofee câștigate, după Sir Ales Ferguson și Pep Guardiola, fiecare cu câte 49, respectiv 38 de trofee.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER