Mircea Lucescu a pus tunurile pe UEFA. A răbufnit după ce a văzut nedreptatea comisă împotriva României: „De ce așa?”

Mircea Lucescu e nemulțumit de programul făcut de UEFA pentru meciurile din Liga Națiunilor ale echipei noastre naționale.

România va juca partida următoare în această competiție cu Lituania, dar adversarii au mai mult timp de odihnă ca „tricolorii”.

Mircea Lucescu a răbufnit la adresa UEFA: „Nu înțeleg”

Lituania – Kosovo s-a jucat sâmbătă, de la ora 16:00, iar România s-a confruntat cu Cipru, dar de la ora 21:45.

„Da, temperatura va fi mult mai scăzută marți (n.r. – răspuns la o întrebare). Dar nu înțeleg, ei au jucat la ora 4 astăzi, iar noi am jucat la 10 seara! Dar așa s-a decis, așa va fi. Vom încerca să ne adaptăm. Nu avem decât un antrenament pentru a face lucrul ăsta, pe cel oficial, de luni seara”, a declarat Mircea Lucescu, la conferința de presă.

Și a continuat. „Trebuie să câștigăm grupa din Liga Națiunilor. Nu e foarte simplu, Kosovo este o echipă foarte bună. E normal ca eu să pun în prim-plan rezultatul, abia apoi jocul. Am cântărit foarte bine valoarea jucătorilor noștri, relațiile lor de joc și am decis că nu am niciun motiv să schimb echipa. Era normal, după 3-0 în deplasare, 3-1 acasă, nu poți schimba. S-a simțit în repriza a doua, după ce am făcut schimbările, o lipsă de colaborare, dar este absolut normal. Vom încerca prin antrenamentele făcute în continuare să aducem toți jucătorii la același nivel de înțelegere a jocului”, a mai spus selecționerul.

Despre meciul cu Cipru, Mircea Lucescu a declarat: „A fost o primă repriză foarte bună. Am avut încă două sau trei situații de gol. Ne-am apărat foarte bine, compact. Jucătorii deciși în duelurile individuale. Am controlat jocul, ceea ce e important. Am impus un stil de joc, ceea ce se apropie de ceea ce făceam cu mulți ani înainte. Am fost foarte eficienți, cu multe pase. Îmi pare bine pentru că băieții au trei victorii consecutive, ceea ce înseamnă foarte mult”.

Altfel, Dennis Man a fost ales omul meciului Cipru – România 0-3.

 

 

Publicat: 13 10. 2024, 01:31