Gigi Becali a vorbit despre ceea ce înseamnă, pentru el, revenirea lui Mircea Lucescu la naționala României.
Mircea Lucescu a revenit, la conducerea „tricolorilor, în această vară, după ce Edi Iordănescu a ales să părăsească postul de selecționer. Sub comanda lui „Il Luce”, naționala României a înregistrat victorii pe linie, în cele patru meciuri disputate, până acum, în Liga Națiunilor.
Gigi Becali susține că, de când a revenit Mircea Lucescu pe banca „tricolorilor”, s-a legat afectiv de naționala României și îi „ține pumnii” la fiecare meci, lucru care nu se întâmpla în mandatul lui Edi Iordănescu.
„Nu știu cine va fi atacantul naționalei. Pe mine nu prea mă interesează. Eu știu valoarea lui Bîrligea și mă interesează ce face la mine. E bine că de când a venit Mircea Lucescu am început să am și eu o bucurie la echipa națională.
Mă bucur și țin pumnii. Până acum nu țineam pumnii. Așa este normal, să fii om, să ții cu fotbalul tău, cu țara ta, dar până acum nu mă interesa.
S-au întâmplat niște lucruri, dar Mircea Lucescu e un om de calitate, omul își vede de treaba lui, își face meseria cum trebuie. Nu poți să zici de Lucescu despre faptul că are interese. Am încredere 500%, nu 100%.
Am spus de la început. Ce poți să-i spui? Patru meciuri câștigate. Le-a câștigat categoric. Nu că a avut noroc. Victoria a fost victorie. Se vede că echipa joacă, avem faze de poartă, combinații.
Fotbal, fotbal se joacă. Nu mai jucăm cu 6-7 în apărare. La noi este inițiativa, noi suntem cu fundașii la centrul terenului. Așa îmi place mie fotbalul”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
Marți, România a învins-o, în deplasare, pe Lituania, 2-1, în etapa a 4-a din Liga Națiunilor. La finalul meciului, Mircea Lucescu s-a declarat extrem de fericit pentru victoria obținută și a vorbit în termeni laudativi despre mai mulți „tricolori”.
„Un meci dificil, ne așteptam la acest lucru. O echipă care juca ultima șansă, încerca să nu retrogradeze în competiție. Am fost precauți, am plecat cu un handicap. Nu știu dacă a fost un penalty valabil, și arbitrul a ezitat. Am avut ocazii, acum trei zile am jucat la 30 de grade, acum am venit în aceste condiții. Acest lucru afectează randamentul jucătorilor. Am reușit să câștigăm dueluri la mijlocul terenului și am împiedicat adversarul să își creeze spații de accelerare. Am avut ezitări, greșeli. Poate că presiunea a făcut ca uneori să luăm decizii greșite în ceea ce privește construcția jocului. Fiecare jucător poate fi important pentru a duce acțiunea la finalizare. Drăgușin a făcut-o, a înțeles, a ieșit pe spații libere. Sunt mulțumit de el, de Drăguș, care a făcut un meci extraordinar.
Contează sfaturile pe care le primește. Nu a fost egoist, nu a pierdut mingea aiurea. A atacat spațiile libere, a atacat în zonă centrală, s-a bătut cu acești jucători înalți. Jucăm să câștigăm, avem această obligație. Orice victorie ne dă încredere pentru viitor. Eu cred că băieții, dacă vor continua pe acel drum, vor avea încredere imensă”, a spus Mircea Lucescu, la finalul meciului cu Lituania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER