Mircea Lucescu a vorbit despre meciul cu Polonia. Ce spune „Il Luce” despre Daum

Mircea Lucescu, antrenorul echipei Zenit Sankt Petersburg, le-a transmis un mesaj jucătorilor naționalei înainte de meciul cu Polonia, din preliminariile Campionatului Mondial, fiind sigur că tricolorii pot învinge formația lui Adam Nawalka.

„L-am apărat pe Daum pentru că este un antrenor care merită să i se dea tot creditul necesar până când își termină perioada de contract. Trebuie să fim lângă el și să-l ajutăm cu tot ce putem și să-i oferim cele mai bune condiții pentru performanță. În acest moment, avem o echipă națională competitivă, iar în lume nu mai există echipe mari și echipe mici. Au fost nivelate diferențele dintre echipe, toată lumea are informații precise, toată lumea știe cum să antreneze, pentru că sunt mulți jucători care evoluează în diferite campionate și vin foarte bine pregătiți”, a declarat Mircea Lucescu, într-un interviu acordat site-ului eusunt12.ro.

Antrenorul echipei Zenit Sankt Petersburg consideră că naționala pregătită de Christoph Daum se poate califica la Campionatul Mondial de peste doi ani, din Rusia.

„Pentru mine, fotbaliștii din Brazilia sunt mai talentați pentru că joacă fotbal de dimineață până seara și nu au nimic altceva de făcut. Cu cât te antrenezi mai mult și repeți lucrurile, cu atât ești mai bine pregătit. Trebuie întotdeauna să ai capacitatea de a persevera și de a te pregăti din ce în ce mai bine. De câte ori le-am vorbit jucătorilor naționalei înainte de meciuri, au câștigat. Este foarte important să știi ce să le spui jucătoarelor în aceste momente și în fața unor partide importante. Nu văd nicio diferență între echipa noastră și cea a Poloniei. Avem jucători talentați și cred că echipa națională se paote califica”, a mai spus Lucescu.

Partida dintre România și Polonia, din etapa a patra a preliminariilor Campionatului Mondial, se va disputa, vineri, pe Arena Națională, de la ora 21:45.

Publicat: 10 11. 2016, 14:30
Actualizat: 10 11. 2016, 14:31