Mircea Lucescu, arma secretă a Ucrainei din victoria cu Spania. „Lui trebuie să îi mulțumim!”
Echipa națională a Ucrainei a produs surpriza în meciul din Liga Națiunilor cu Spania, scor 1-0, iar golul victoriei a fost înscris de Tsygankov, fotbalistul în vârstă de 22 de ani de la Dinamo Kiev.
Astfel, Igor Surkis, patronul celor de la Dnamo Kiev, crede că Mircea Lucescu a fost arma secretă a Ucrainei în meciul cu Spania, toate acestea deoarece portarul și trei din cei patru fundași titularizați împotriva ibericilor sunt de la echipa lui „Il Luce”.
Mircea Lucescu, arma secretă a Ucrainei din victoria cu Spania
„În urmă cu două luni, cine şi-ar fi imaginat că Zabarnyi va fi cel mai bun jucător al naţionalei Ucrainei? Sau că Mykolenko nu va mai juca în stânga, ci va fi folosit fundaş central? Sau că Karavaev va putea face un meci grozav în flanc? Cui trebuie să îi mulţumim? Lui Lucescu, mai ales că i-a dat lui Karavaev timp suficient să joace şi l-a adus în forma optimă!
Când i-am văzut pe băieţi cum cântau la imn, am înţeles că va fi un meci pe viaţă şi pe moarte. Au fost 11 gladiatori şi un antrenor care a reuşit să-i motiveze şi să aducă spiritul victoriei. Felicitări, a fost prima dată în istorie când am învins Spania! Demonstrează încă o dată că jucătorii lui Dinamo Kiev pot evolua de la egal la egal cu Barcelona şi Juventus”, a declarat Igor Surkis, citat de sport.ua.
Ucraina, la egalitate cu Germania în grupele Ligii Națiunilor
Ucraina face parte dintr-o grupă în care se mai află Spania, Germania și Elveția, iar ucrainenii ocupă locul 3 în clasament, cu 6 puncte, la egalitate cu Germania, iar prima poziție este ocupată de iberici (7 puncte).
Ucraina a bifat două victorii și două înfrângeri în cele patru meciuri jucate în grupele Ligii Națiunilor, iar următorul meci al ucraineniilor are loc pe 14 noimebrie, de la ora 21.45, în Germania.