Mircea Lucescu consideră că altfel ar fi arătat cariera lui Sânmărtean dacă nu s-ar fi insistat cu Mutu atât de mult timp la națională: „A blocat ascensiunea lui”
Mircea Lucescu (69 de ani), antrenorul Șahtiorului și prima variantă a federalilor pentru înlocuirea lui Victor Pițurcă pe banca tricolorilor, l-a remarcat, alături de alți oameni din sport din ultima perioadă, pe Lucian Sânmărtean. Mijlocașul Stelei are doar 10 selecții la echipa națională, fiind chemat târziu de fostul selecționer, care s-a declarat mereu nemulțumit de atitudinea jucătorului în vârstă de 34 de ani. Cel care a fost nevoit să refuze postul lui Pițurcă din cauza patronului Ahmetov a declarat faptul că altfel ar fi arătat cariera lui Sânmărtean dacă Mutu nu ar fi fost atât de mult promovat în trecut: „L-am descoperit prea târziu pe Sânmărtean. Când am venit în țară, l-am îmbrățișat și i-am amintit că l-am criticat din cauza atitudinii pe care a avut-o. Trebuie să joace un rol mai retras, pentru a nu fi supus presiunii. În prima repriză cu Irlanda de Nord a făcut o fază fantastică.
Din păcate, toată lumea a insitat mult prea mult pentru Mutu și a blocat ascensiunea lui. Trebuia să-i fi dat mai multă încredere”, a declarat Mircea Lucescu la DolceSport.
Chiar și Sânmărtean a recunoscut faptul că a pierdut ani buni, în care au lipsit oameni care să-l îndrepte către un drum bun și că altfel ar fi arătat cariera lui dacă nu făcea anumite greșeli: „Cred că am pierdut cinci-șase ani. Am avut momente în care nu am luat niște decizii prea inspirate. Nu am avut pe nimeni în spate care să mă ajute, cu care să mă consult și de asta am greșit foarte mult”, a spus acesta pentru ProSport.