Mircea Lucescu i-a vizitat pe jucătorii naționalei în cantonament: „Consider că sunt un fel de Emerich Vogel pentru ei”

La invitația lui Anghel Iordănescu, în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia a fost prezent luni seara Mircea Lucescu. Antrenorul lui Șahtior a mâncat alături de jucătorii convocați de selecționer pentru meciul cu Insulele Feroe de duminică, 29 martie, vorbind cu câțiva dintre componenții echipei despre calificarea la Campionatul European din 2016, din Franța: „Vizita mea a fost plăcută și, sper eu, stimulativă pentru ei. Pentru mine au fost aduceri aminte. Nu e vorba de noroc în toată chestia asta, e vorba de o înțelegere exactă a responsabilității lor, a viitorului lot. Fiecare meci înseamnă un pas înainte atunci când se câștigă.

Nu mai sunt echipe mici, echipe mari. Toate echipele se pregătesc foarte bine, toate echipele cunosc toate sistemele de pregătire, stau super din punct de vedere fizic. Sunt convins că vor reuși calificarea la turneul final. I-am văzut motivați și deciși, îi așteaptă un Campionat European în Franță, care poate să însemne enorm de mult pentru cariera lor fotbalistică. Nu mai vorbesc că, după aceea, următorul turneu se joacă și în România. E responsabilitatea lor de a duce echipa națională la nivelul ăsta”, a declarat Lucescu la plecarea de la Mogoșoaia.


Mircea Lucescu (foto, stânga) a participat la Campionatul Mondial din 1970 din Mexic, unul câștigat de Brazilia

A urmat exemplul lui Emerich Vogel

Tehnicianul echipei din Ucraina a vorbit despre rolul său la echipa națională. După ce i-a fost propus postul de selecționer, dar a fost nevoit să-l refuze, Lucescu s-a comparat cu Emerich Vogel. Cel din urmă vizita des cantonamentul jucătorilor naționalei, iar în 1970, când Lucescu era căpitanul României, a apreciat discuțiile și indicațiile venite din partea lui: „Le-am amintit de Campionatul Mondial din 1970, c\nd noi aveam pe lângă echipa națională un om cu o experiență extraordinară, care dădea siguranță și liniște prin prezența lui, prin cuvintele lui, prin atitudinea lui: Emerich Vogel. Am considerat că am și eu această datorie. Acumulările făcute de-a lungul anilor, bagajul meu de cunoștințe pot să-i ajute pe băieții ăștia.

Ei au nevoie din acest punct de vedere de prezența unui om din afară, care să poată să transmite sentimentele lui de apropiere și de dorința de a face bine”, a conchis Lucescu în cantonamentul naționalei.

Meciul dintre România și Insulele Feroe este programat duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul „Ilie Oană”. Naționala antrenată de Anghel Iordănescu se află pe primul loc în grupa F a preliminariilor pentru Campionatul European din 2016, din Franța, cu 10 puncte acumulate în primele patru partide.

  • Emerich Vogel a fost un fotbalist român care a jucat la Campionatul Mondial din 1934. Cornel Dinu îl menționează des pe acesta atunci când vorbește despre perioada ca jucător: „Omul care a ținut la mine și m-a impus alături de Angelo Niculescu la națională, a fost consilierul profesorului Angelo Niculescu, pentru că atunci era o calitate să lucrezi cu oameni deștepți lângă tine. E vorba de Emerich Vogel. Un tip de origine germană și un suflet de o căldură extraordinară. Avea preceptul ca jucătorii de fotbal să fie mângâiați în somn. Era un om de o profunzime în ceea ce privește realismul declarațiilor, încât de fiecare dată era pus să vorbească înainte și la pauza meciurilor. Emerich Vogel spunea totul cam într-un minut și jumătate, neamț adevărat”, îl caracterizează acesta.
Publicat: 24 03. 2015, 09:07
Actualizat: 24 03. 2015, 11:52