Mircea Lucescu îi face strategia lui Edi Iordănescu! Ce jucători trebuie să cheme la naționala României: „Eu așa cred, așa am făcut și eu!”
Mircea Lucescu știe ce trebuie să facă Edi Iordănescu, în tentativa României de a prinde Campionatul European.
Invitat la Marius Tucă Show, Lucescu îi cere lui Iordănescu să se bazeze pe jucători de la CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova.
România se pregăteșe de parcursul din Liga Națiunilor, după ce n-a reușit să prindă nici măcar barajul pentru Campionatul Mondial din acest an.
Mircea Lucescu, sfaturi pentru Edi Iordănescu: „Așa am făcut eu!”
Mircea Lucescu a subliniat că Edi Iordănescu trebuie să cheme jucători care să evolueze constant în Liga 1, pentru ca prima reprezentativă să poată deveni iar un nume mare pe plan european.
„Jucători buni sunt. Lupta se duce între trei echipe. Clujul este o echipă cu experiență, Steaua (n.r. FCSB) are mare talent, iar Craiova este o echipă de orgoliu. Acestea trebuie să stea la baza echipei naționale viitoare, acestea se luptă pentru victorie, nu pe jucători care joacă oriunde în străinătate ca să nu retrogradeze. Jucătorii echipei trebuie să joace săptămână de săptămână. Eu așa cred. Așa am făcut eu”, a spus Mircea Lucescu, la Marius Tucă Show.
Programul României în Liga Națiunilor
- 4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
- 14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
- 23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
- 26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)